Soferi depistati in trafic bauti la volan

Au fost depistați în trafic cu material lemnos, fără a avea documente de proveniență și/sau aviz de însoțire
11 octombrie 2021
Erno Kovacs l-a provocat la un meci de box pe Mircea Badea
11 octombrie 2021

Soferi depistati in trafic bauti la volan

Vineri spre sâmbătă, puțin după miezul nopții, polițiștii orașului Șimleu Silvaniei, au depistat în trafic, în localitatea Cehei, un autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, care a refuzat să se supună prelvării de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările, sub coordonarea unității de parchet competente.

Tot sâmbătă, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sâmnihaiu Almașului, în cadrul acțiunilor întreprinse, au depistat în trafic, în localitatea Treznea, un autoturism, condus de un bărbat, de 49 de ani, din comună, care se afla sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul Etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot o astfel de faptă au constatat, duminică, polițiștii Serviciului Rutier.

Astfel, la ora 17:08, pe Drumul Județean 108F, în localitatea Moiad, polițiștii au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 51 de ani, din Șimleu Silhvaniei, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorului auto i-au fost prrelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru cunducere sub influența alcoolului. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *