Spot campanie Salvati Casa lui Iuliu Maniu

„LUNA PLANTARII ARBORILOR”- editia 2015
7 aprilie 2015
Periuta – Luzarii de pe Electrolizei #13
7 aprilie 2015

Spot campanie Salvati Casa lui Iuliu Maniu

Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, Salaj, este monument istoric memorial, înscris în Lista monumentelor istorice cu codul SJ-II-m-B-05012. Imobilul a fost construit în anul 1879 de către Ioan Maniu, tatăl marelui om politic Iuliu Maniu, insa nu este funcțional în prezent din cauza pericolului de prăbuşire a tavanului şi pereţilor.
După anul 1947, când Iuliu Maniu a fost arestat, casa a fost transformată pe rând în depozit de îngrăşăminte chimice, sediu de gospodărie mixtă, tabără pentru copii, cămin pentru copii cu handicap sever. În tot acest timp, clădirea a fost prost întreţinută. În jurul clădirii funcţionează astăzi „Căminul pentru copii cu handicap sever”, care îngrijeşte peste 100 de copii cu dizabilităţi severe.
Parohia Greco-Catolică Bădăcin, care este administrator al clădirii şi este direct interesată de conservarea monumentului, nu are putere financiară pentru susţinerea execuţiei lucrărilor de consolidare. Cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice Oradea s-a finanţat proiectul de consolidare şi reabilitare, iar dacă lucrările vor fi realizate, în imobil va putea fi Muzeul “Iuliu Maniu” şi un centru cultural destinat tinerilor. De altfel, la Badacin, parohia din localitate derulează de mai bine 10 ani proiecte culturale cu generaţia tânără.
Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile:
Lei: RO22RZBR0000060002085400;

Euro: RO18RZBR0000060002899205

Cont PayPal: [email protected]

– deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *