Statutul de întreprindere socială

Ședinţa ordinară a Consiliului local al municipiului Zalău – 30.05.2019 – partea 2
30 mai 2019
Inundatii pe drum la intrare in Cehu Silvaniei
30 mai 2019

Statutul de întreprindere socială

Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat de întreprindere socială. Procedura de obținere a

atestatului de întreprindere socială constă în depunerea sau transmiterea prin poștă cu confirmare de primire la agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă, în a cărei rază teritorială își au sediul, următoarele documente:

 

1. Cerere pentru acordarea atestatului completată conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii Nr.219/2015 privind economia socială sau, după caz, în anexa nr. 6, în situația în care se solicită concomitent și acordarea mărcii sociale.

2. Actele de înființare și funcționare, în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită în acest scop, care să conțină o serie de prevederi din care să reiasă faptul că întreprinderea are scop social și respectă definiţia, principiile și criteriile economiei sociale, iar activitatea desfășurată servește scopului social ales.

Termenul de soluționare a cererii este de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării documentației!

Atestatul este valabil 5 ani și se poate prelungi succesiv pentru încă 5 ani!

Nu se percep taxe pentru emiterea atestatului sau a mărcii sociale!

Informații despre atestarea întreprinderilor sociale și actele necesare se pot obține la sediul AJOFM Sălaj, cam. 20, str. Tudor Vladimirescu nr.8, telefon 0260/612463.

 

Director executiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *