Studenţii sau viitori studenţi de etnie romă pot accesa, pentru anul universitar 2010-2011 burse

25 Martie este ultima zi pentru depunerea formularelor
21 martie 2010
ANAF a elaborat Carta contribuabilului
21 martie 2010

Studenţii sau viitori studenţi de etnie romă pot accesa, pentru anul universitar 2010-2011 burse

Bursele acoperă cheltuieli legate de manuale, taxele de examen şi parţial cheltuielile de trai. În cazul în care fondurile permit, pot fi acoperite şi cheltuielile de şcolarizare parţiale sau taxa integrală. Suma totală a subvenţiei nu poate depăşi valoarea de 800 de Euro pe an universitar, plus taxa de şcolarizare. Bursele

nu sunt atribuite în mod automat pentru următorul an universitar dar, bursierii pot aplica pentru reînnoire cu condiţiona de a încheia cu succes anul universitar precedent. Pentru aceste burse sunt eligibili romii acceptaţi la o universitate de stat sau particulară acreditată ce sunt înscrişi ca studenţi la zi, în toamna anului 2010 (pot aplica şi elevii din clasele terminale de liceu, ce intenţionează să urmeze o facultate). 

Dosarul aplicanţilor trebuie să includă: un formular de aplicare completat adecvat şi o copie a actului de identitate; un document bancar oficial privind existenţa unui cont în Euro; foaia matricolă sau o adeverinţă oficială cu notele din semestrul I al anului universitar 2009- 2010 şi din toţi anii de studii universitare sau o foaie matricolă oficială pentru ultimul an academic absolvit (liceu, universitate, master sau nivel doctoral); cel puţin o scrisoare de recomandare; obligaţiunile contractuale completate şi semnate; dovadă privind acceptarea, la zi, în cadrul unei universităţi de stat sau particulare acreditate, pentru anul academic 2010-2011. 

Termenul limită pentru trimiterea actelor amintite anterior (cu excepţia dovezii privind înscrierea la o universitate) este 30 aprilie 2010. Adeverinţă de înmatriculare, în original, emisă de către universitatea aplicantului, în care să se specifice că aplicantul este înscris în anul academic 2010-2011 trebuie trimisă până cel târziu în 31 octombrie 2010. Termenele limită reprezintă ultima zi în care documentele pot fi trimise prin poştă. Documentele

expediate după data limită  nu vor fi luate în considerare. Fiecare candidat trebuie să îşi trimită dosarul de aplicare într-un plic separat!  

Informatii suplimentare se pot obtine la urmatoarele adrese:

Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Biroul Judeţean pentru Romi – consilier Lăcătuş  Alin, tel: 0260 615450, int. 218, e-mail: [email protected]

Fundaţia Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Str. Ţebei, nr. 21, Cluj Napoca 400305, România, Matei Robert, contact: [email protected], tel: 0264 420474. 

Biroul de presă  – Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *