
Un tânăr în vârstă de 21 ani, din Zalău este cercetat de poliţiştii sălăjeni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de Legea 126/1995, privind regimul materialelor explozive.
În urma activităţilor desfăşurate ieri de poliţiştii Postului de Poliţie Crasna, pe linia combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, a fost depistat, un tânăr în vârstă de 21 ani, din Zalău, în timp ce oferea spre vânzare materiale pirotehnice (petarde), în piaţa agroalimentară din Crasna, fără a deţine autorizaţie de comercializare şi acte de provenienţă ale acestora. Cele 300 materiale pirotehnice au fost confiscate, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi comercializare fără drept a pocnitorilor”.