Taximetriști amendați în Zalău

Șoferul băut a produs un accident pe strada Sf. Vineri din Zalău
23 octombrie 2022
Șofer drogat prins la volan în Jibou
24 octombrie 2022

Taximetriști amendați în Zalău

La data de 20 octombrie a.c., în intervalul 09:00-13:00, polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune în municipiul Zalău, ce a vizat ca efectuarea transportului de persoane în regim taxi  să se efectueze în condiții de legalitate.

Polițiștii au verificat, atât autovehiculele aflate în stațiile de taxi, cât și pe cele aflate pe trasee.

În cadrul acțiunii au fost verificate toate documentele pe care un taximetrist trebuie să le dețină asupra sa, de la documentele personale, la cele alte taxiului, printre care: verificarea metrologică a aparatului de taxat, eliberarea bonurilor fiscale, existența și valabilitatea asigurărilor,  a inspecței tehnice periodice și altele.

Polițiștii împreună cu specialiștii Registrului Auto Român- Sălaj au constatat mai multe nereguli și au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au ridicat 5 certificate de înmatriculare, pentru defecțiuni tehnice sau valabilitate expirată a documentelor.

În vederea realizării transportului de persoane sau bunuri în regim taxi, în condiții de siguranță, calitate și legalitate, polițiștii rutieri vă reamintesc obligațiile operatorului de transport, taximetristului și ale clientului, prevăzute de legislația în domeniu (Legea nr.38 din 2003), astfel:

A. Obligaţiile operatorului de transport sau ale taximetristului independent, după caz:

a) să asigure executarea serviciilor de transport în regim de taxi în condiţii de legalitate, siguranţă şi calitate;

b) să nu execute alte categorii de transporturi publice decât în regim de taxi, cu taxiuri autorizate şi având însemnele de identificare proprii;

c) să angajeze ca taximetrişti numai conducători auto care deţin certificate de atestare a pregătirii profesionale şi corespund Standardului ocupaţional al taximetristului;

d) să asigure dispecerizarea activităţii şi posibilitatea monitorizării poziţiei taxiurilor în activitate;

 e) să asigure clientului şi celorlalte persoane beneficiul asigurării lor sau a bunurilor acestora pe toată durata transportului, chiar dacă taximetristul nu a eliberat bonul client;

f) să asigure posibilitatea ca taximetristul să poată transmite la societate orice informaţie referitoare la întreruperea efectuării unei curse sau alte evenimente referitoare la siguranţa transportului sau a sa personală;

g) să anunţe autoritatea de poliţie, fiscală, de metrologie şi agenţia service de care depinde, în caz de furt sau dispariţie, în orice mod, a aparatului de taxat sau a staţiei radio de emisie-recepţie de pe taxi;

h) să înştiinţeze în scris asociaţia din care face parte taximetristul în legătură cu întreruperea contractului individual de muncă sau cu sancţiunile aplicate acestuia pentru abateri disciplinare;

i) să prezinte în termen aparatul de taxat la verificarea metrologică periodică.

BObligaţiile taximetristului:

a) să aibă un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, respectând conduita de bună practică, conform prevederilor din Cartea taximetristului;

b) să respecte solicitările legale ale clientului;

c) să oprească pe traseu, la semnul clientului, când se află în poziţia de operare Liber, cu excepţia cazului când se deplasează să preia un client la comanda dispecerului sau condiţiile de trafic nu permit această manevră;

d) să elibereze bonuri client la finalul cursei, pe baza cărora va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;

e) să nu pretindă ca plată pentru prestaţia efectuată decât suma prevăzută pe bonul client;

f) să nu implice taxiul în mod deliberat, direct sau indirect, în activităţi cu caracter infracţional sau alte acte antisociale;

 g) să anunţe organele de poliţie în cel mai scurt timp şi cu prioritate despre orice eveniment grav la care a participat sau a fost martor;

h) să asigure protecţie clientului cât timp acesta se găseşte în taxi;

i) să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat de acesta;

j) să nu încarce taxiul peste capacitatea sau gabaritul de transport autorizat;

k) în cazul transportului de persoane, să transporte bagajele clienţilor în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;

l) să prezinte informaţiile cerute sau să faciliteze accesul organelor de control împuternicite la aparatul de taxat, pentru verificare;

m) să nu transporte bagaje sau bunuri care să nu permită închiderea portbagajului, portierelor şi a geamurilor;

n) să nu angajeze transportul unui client aflat în stare avansată de ebrietate sau aflat în stare de a dezvolta o situaţie conflictuală;

o) să nu execute activitatea de transport în regim de taxi fără a avea sigiliile corespunzătoare la aparatul de taxat;

p) să nu transporte clienţi pe bancheta din faţă decât în cazul când pe bancheta din spate nu mai este loc;

r) să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;

 s) să poată prezenta la control, în timpul activităţii, următoarele documente:

 permisul de conducere;

 certificatul de atestare a pregătirii profesionale;

 autorizaţia taxi;

 licenţa de execuţie pentru vehicul;

 certificatul de înmatriculare cu inspecţia periodică valabilă;

 asigurarea pentru persoane şi bagajul acestora;

t) să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional.

C. Obligaţiile clientului:

a) să solicite, să preia şi să păstreze bonul client la coborârea din taxi;

b) să nu plătească serviciile pe care i le-a realizat taximetristul, decât în limita sumei totale prevăzute în bonul client;

c) să nu provoace sau să nu dezvolte stări conflictuale cu taximetristul în timpul desfăşurării cursei respective;

d) să nu oblige sau să nu impună, sub orice modalitate, taximetristului să execute transporturi prevăzute la lit. B.f);

e) să acorde sprijin taximetristului în cazul agresării acestuia în timpul efectuării transportului şi să anunţe imediat organele de poliţie în legătură cu aceste evenimente;

f) să sesizeze primăria localităţii de autorizare şi filiala judeţeană a Oficiului de Protecţie a Consumatorilor, după caz, în legătură cu practici neconforme ale taximetristului sau care au creat prejudicii ori rabat de la calitatea serviciilor;

 g) să nu ocupe scaunul de lângă taximetrist dacă există loc disponibil pe bancheta din spate. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *