Transporta arbori ilegal

Cursuri de calificare gratuita pentru somerii salajeni
13 ianuarie 2011
Autorul furtului de porumbei a fost prins
13 ianuarie 2011

Un tânăr în vârstă de 29 ani, din localitatea Bercea este cercetat de poliţiştii sălăjeni pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Legea 46/2008, privind Codul Silvic, după ce a fost identificat, că a tăiat arbori dintr-o pădure, din judeţ.

În urma activităţilor desfăşurate ieri, de poliţiştii Postului de Poliţie Sînmihaiu Almaşului pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor silvice, a fost identificat pe raza localităţii Sînmihai, un tânăr în vârstă de 29 ani, din localitatea Bercea, care în cursul zilei de sâmbătă a tăiat dintr-o pădure din judeţ, 12 arbori, o parte dintre aceşia i-a comercializat, iar ceilalţi i-a folosit ca sursă de căldură în locuinţa sa, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.500 lei.

Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de “tãiere, rupere, distrugere, degradare ori scoaterea din rãdãcini, fãrã drept, de arbori, puieţi sau lãstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestierã situatã pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”, şi „furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lãstari care au fost tãiaţi ori scoşi din rãdãcini, din pãduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrãri de împãdurire şi din vegetaţia forestierã din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricãror altor produse specifice ale fondului forestier naţional”, din Legea 46/2008, privind Codul Silvic.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *