Transportatorii de persoane verificați de polițiști

În Zalău nu există un magazin de valorificare a produselor confiscate de ANAF
1 februarie 2023
Depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat
1 februarie 2023

Transportatorii de persoane verificați de polițiști

ACȚIUNE DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII RUTIERI PE LINIA TRANSPORTULUI DE PERSOANE

Marți, 31 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfăşurat, pe drumurile publice din județ, acţiuni pentru verificarea modului în care se efectuează transportul public de persoane.

Acțiunea a vizat verificarea legalității activităţilor de transport rutier public de persoane, prin verificarea deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto, verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie cu opririle aferente, respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și verificarea valabilității inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 37.075 de lei, au reținut 10 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest 51 de conducătorii de autovehicule care efectuează acest gen de transport, în vederea identificării conducătorilor care au consumat băuturi alcoolice.

Astfel de activități vor continua pe tot parcursul săptămânii pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și au ca scop impunerea respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic.

Pentru a evita implicarea în evenimente rutiere, poliţiştii le recomandă participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație, să păstreze permanent distanţa de siguranţă în mers, să adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu se angajeze în efectuarea de manevre riscante. – Ioana Lascău purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *