Este vorba despre reabilitarea DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A), lucrările fiind recepționate astăzi, în prezența conducerii Consiliului Județean Sălaj.
„Suntem bucuroși să marcăm finalizarea unei noi lucrări ce aduce un plus real de confort și siguranță pentru toți cei care circulă pe DJ 109R. Acest tronson leagă un drum județean de unul național și asigură o mai bună conectivitate pentru comunitățile de pe văile Agrijului și Almașului.
Le mulțumesc colegilor care au implementat acest proiect, autorităților locale din Bălan și Românași, constructorului și tuturor partenerilor implicați. În mod special, adresez mulțumiri locuitorilor din zonă pentru răbdare și înțelegere”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
Investiția în valoare de 54 milioane lei a fost realizată prin Programul Regio Nord-Vest 2021–2027 și a făcut posibilă reabilitarea a 8,5 km de drum, construirea de trotuare noi, amenjarea șanțurilor, rigolelor și a zidurilor de sprijin, reabilitarea unui pod și a podețelor de pe traseu, realizarea lucrărilor de siguranță rutieră și a căilor de acces la proprietăți.
ADR Nord-Vest: “Investim în viitorul regiunii!” – www.nord-vest.ro