Urmăriţi naţional, prinşi de poliţişti

Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă, ediţia 2010
9 iunie 2010
A căzut cu mopedul
9 iunie 2010

Urmăriţi naţional, prinşi de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Dragu l-au identificat ieri, în jurul orei 20.40, în trafic, pe L. Marin de 58 ani, din Topa Mică, în timp ce conducea autoturismul fără a poseda permis de conducere.

 

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că acesta era dat în urmărire naţională întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani închisoare de către Judecătoria Cluj Napoca, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Poliţiştii îl cercetează acum în stare de reţinere şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

În Zalău, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipale l-au prins ieri, în jurul orei 15.20, 

pe V. Aurel de 36 ani, din Meseşenii de Jos, care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani închisoare de către Judecătoria Şimleu Silvaniei, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *