Voluntar sub identitate falsa prins de jandarmi

Prevenirea Violenţei in Jibou
16 martie 2010
A inceput curatenia de primavara
16 martie 2010

Voluntar sub identitate falsa prins de jandarmi

La sfârşitul săptămânii trecute, un echipaj de jandarmi a depistat pe raza municipiului Zalău un bărbat care, atribuindu-şi calitatea de voluntar la o Fundaţie de caritate din municipiul Baia Mare, a solicitat de la diferite persoane sume de bani pentru ajutorarea persoanelor cu handicap.

În urma verificărilor  efectuate de către jandarmi s-a constatat faptul că, făptuitorul, U. Adrian de 31 de ani, din localitatea Stolnici, jud. Argeş, atribuindu-şi calitatea falsă de voluntar la o Fundaţie de caritate din localitatea Baia Mare, a solicitat de la diferite persoane sume de bani pentru ajutorarea persoanelor cu handicap iar banii pe care i-a obţinut, voia să-i folosească în scop personal.

Suma totală găsită asupra celui în cauză, obţinută prin săvârşirea faptei, a fost de 70 lei.

Pe numele făptuitorului, jandarmii au  întocmit actele de constatare a infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 215 Cod Penal.

Dosarul cu actele de constatare a infracţiunii urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.

Ofiţer relaţii publice

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *