VREI SA DEVII JANDARM?

Controale si amenzi pe linie silvică
23 februarie 2021
Florin Pop din Simleu Silvaniei a decedat
23 februarie 2021

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj selecţionează candidați pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi. Sunt disponibile 400 de locuri, astfel:

Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgășani:

  • 200 locuri (dintre care 4 alocate persoanelor de etnie romă și 2 alocate persoanelor aparținând altor minorităţi), astfel:
  • 155 locuri alocate Jandarmeriei Române;
  • 25 locuri alocate SIE;
  • 20 locuri alocate SPP.

Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareş”- Fălticeni:

  • 200 locuri (dintre care 4 alocate persoanelor de etnie romă și 2 alocate persoanelor aparținând altor minorităţi), astfel:
    • 175 locuri alocate Jandarmeriei Române;
    • 25 locuri alocate SIE.

Cererile de înscriere se pot depune la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj până la data de 28 februarie 2021, în zilele lucrătoare de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00.

Pentru a participa la concursurile de admitere, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice:

a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;

c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;

g) să aibă un comportament corespunzător principiilor şi cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;

h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l) să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile MAI la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale;

m) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

n) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

o) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Relații suplimentare privind recrutarea candidaților:

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj, Zalău, bulevardul Mihai Viteazul, nr. 105/A, judeţul Sălaj, telefon: 0260669722; fax: 0260669875

www.jandarmeriasalaj.ro

e-mail: [email protected]

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *