Ziua Europei sarbatorita la prefectura Salaj

Si-a pierdut viata intr-un accident
9 mai 2019
Investiții pentru modernizarea infrastructurii educaţionale
10 mai 2019

Ziua Europei sarbatorita la prefectura Salaj

O adevărată lecţie despre istoria, instituţiile şi modul de funcţionare al Uniunii Europene le-a fost „predată” joi, 9 mai, elevilor din clasa

a VII-a de la Colegiul Naţional Silvaniei, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, cu prilejul marcării Zilei Europei, lecţia fiind completată de informaţii despre celelalte două semnificaţii ale zilei de 9 mai: proclamarea independenţei de stat a României în 1877 şi Ziua Victoriei, care a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945.

 

 

Vizita elevilor a debutat în holul de intrare al instituţiei, unde istoricul Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, a făcut o prezentare a expoziţiei „Colţul centenar”, ce prezintă o sinteză în imagini  a evenimentelor din România şi Sălajului ultimei sute de ani.

 

Ulterior, „Galeria prefecţilor” le-a fost prezentată tinerilor de subprefectul Vegh Alexandru.

 

Directorul Arhivelor Naţionale – filiala Sălaj, Dănuţ Pop a făcut, mai apoi, în sala de şedinţe a instituţiei, o incursiune prin istoria României, cu accent pe datele de 9 mai 1877, ziua proclamării independenţei de stat a României şi 9 mai 1945, ziua în care s-a pus capăt celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Prefectul Florin Florian le-a vorbit, mai apoi, elevilor, despre istoria, instituţiile şi modul de funcţionare al Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *