Cupă Sătmarului a ajuns la cea de-a noua ediţie

Gabriel Toncean, presedintele FRCF: Rezultate exceptionale la Campionatul European
6 mai 2019
Te ajutam sa reusesti la sala de fitness Dracula Gym
9 mai 2019

Cupă Sătmarului a ajuns la cea de-a noua ediţie

Al nouălea an consecutiv Clubul Sportiv Royal Dance Club din Satu Mare sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv (FRDS)

organizează concursul ranking de dans sportiv pentru dansatorii din toată ţară,

 

Iubitorii dansului sunt aşteptaţi la un spectacol de zile mari sâmbătă, 11 mai 2019, începând cu ora 8.00 la sala de sport „Ecaterina Both” situată pe strada Ady Endre nr. 13.

Dansatorii care nu s-au înscris până acum la competiţie, sunt aşteptaţi începând cu ora 8.00 pentru înregistrare, urmând ca prima serie să înceapă încălzirea de la ora 8.30, iar la ora 9.00 să înceapă competiţia, moment din care spectatorii vor putea degusta prezentări e dans care mai de care mai frumoase.

Evenimentul se adresează tuturor dansatorilor, de la mic la mare, pentru toate categoriile de vârstă şi clasă, atât pentru perechi, cât şi pentru fete solo. Sunt aşteptate peste 200 de perechi şi dansatori solo. Taxa de participare pentru concurenţi este stabilită prin regulament al FRDS şi se face pe baza legitimaţiilor de concurs emise de FRDS.

Spectatorii şi susţinătorii au acces la sala de sport pe baza biletelor de intrare, preţul unui bilet fiind 15 lei. Accesul copiilor este gratuit!!!

Invitaţia oficială şi programul pe clase şi categorii de vârste se va putea descărca de pe pagina oficială a Federaţiei Române de Dans Sportiv www.dancesport.ro, secţiunea competiţii.

Acest eveniment este organizat sub egida FRDS, de către Royal Dance Club Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Satu Mare, Consiliului Local Satu Mare, a casei de Cultură „G.M.Zamfirescu” şi a Casei de Cultură a Sindicatelor, precum şi al sponsorilor şi partenerilor media.

 

Despre organizator

 

C.S. Royal Dance Club a fost înfiinţată de Otto Varga şi Ovidiu Ignat în anul 1993 şi a devenit membru al F.R.D.S (Federaţia Română de Dans Sportiv) chiar după un an de la înfiinţarea clubului în anul 1994.

Clubul nostru are ca scop principal, sprijinirea şi coordonarea activităţiilor de dans sportiv de masă şi de performanţă pentru toate categoriile de vârstă.

Club Sportiv Royal Dance Club este organizator de cursuri de dans sportiv: Cha Cha Cha, Jive, Paso Doble, Quick Step, Slow Fox, Rumba, Samba, Tango, Vals Wienez, Vals Lent, ce se desfăşoară în localitatea Satu Mare, în incinta Casei de Cultura a Sindicatelor, la etajul 1.

 

 

Vă aşteptăm cu drag la eveniment,

C.S. Royal dance Club

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *