Joi: Meci de volei Remat Zalau – VfB Friedrichshafen

remat
VOLEI MUNICIPAL –REMAT ZALAU INTALNESTE CAMPIOANA EUROPEI
3 decembrie 2010
FEDERATIA ROMANA DE POWERLIFTING s-a clasat pe locul 10
8 ianuarie 2011

Joi: Meci de volei Remat Zalau – VfB Friedrichshafen

Formaţia de volei masculin Remat Zalău întâlneşte joi, 6 ianuarie 2011, de la ora 19.00, pe teren propriu echipa germană . Marţi 4 ianuarie, după amiază, lotul echipei oaspete a ajuns în urbea de la poalele Meseşului şi a avut primul său antrenament la Sala Sporturilor. Meciul va fi condus de oficiali CEV: arbitrul principal Georgouleas Georgios (din Grecia),

 

Jovanovic Dejan (din Serbia) şi va fi supervizat de Callens Johan. Cei trei reprezentanţi ai Federaţiei Europene de Volei vor ajunge la Zalău miercuri, 5 ianuarie 2011.

 

Formaţia Remat Zalău are, din aceste zile, un nou antrenor principal, Mircea Dudaş, cunoscut voleibalist din formaţia clujeană Ardaf, iar mai apoi, fost antrenor secund la Tomis Constanţa şi la Universitatea Cluj Napoca. Pe banca tehnică, alături de noul antrenor a rămas ca secund Ovidiu Macarie. De la formaţia gazdă au plecat ridicătorul Raphael Margarido şi Marius Ciortea, fost c[pitan de echipă, căruia i-a expirat contractul cu clubul.

Echipa oaspete îl are ca antrenor principal pe compatriotul nostru, Stelian Moculescu, iar ca secund pe Quell Ulf şi între cei mai valoroşi jucători pe fostul component al Remat-ului, Adrian Gontariu.

Reiterăm faptul că s-au pus în vânzare bilete pentru meciul de joi. Acestea pot fi procurate de la casieria Sălii Sporturilor, miercuri între orele 11-16 şi joi de la ora 11.

ofiţer de presa

Remat Zalau, Champions League

Adela MUREŞAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *