Ric Flair l-a invins si pe Triple H

HC Zalau – Oltchim Rm. Valcea
30 decembrie 2007
Derby la Zalau!
18 ianuarie 2008

Ric Flair l-a invins si pe Triple H

ztvRic Flair a ajuns la a treia victorie consecutivă din momentul în care i s-a comunicat că prima înfrângere pe care o suferă îi va pune capăt carierei.
După ce i-a învins pe Randy Orton, cu ajutorul lui Chris Jericho, şi pe Umaga, graţie unui count-out, Ric Flair a trecut şi de Triple H după un meci în care un cuvânt greu de spus a avut William Regal. Aflat în faţa unei înfrângeri care ar fi semnat finalul carierei, Ric Flair a fost atacat de William Regal şi a obţinut astfel victoria prin descalificarea lui Triple H.

 

Preţul plătit este unul enorm în condiţiile în care Triple H şi-a pierdut astfel dreptul de a participa la Royal Rumble şi a spera că poate obţine o şansă la titlul mondial.

Implicat într-o luptă cu Santino Marella, Jeff Hardy, principalul challenger la titlul deţinut de Randy Orton, a primit o lovitură dură în momentul în care fratele său, Matt Hardy, a fost lovit în cap şi în operaţia de apendicită de campionul WWE.

Un alt meci încheiat cu un No Contest a fost cel dintre Hornswoggle şi William Regal, managerul general al RAW-ului nefiind în stare să-l lovească pe micuţul Hornswoggle.

Beth Phoenix a câştigat un meci în trei cu Melina şi Mickie James pentru a-şi păstra centura de campioană, Ken Kennedy l-a învins surprinzător pe Shawn Michaels, iar Umaga a câştigat fără probleme un meci de calificare la Royal Rumble cu Hacksaw Jim Duggan.

Sursa "AMOS News" 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *