11 STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE AU FOST PRELUAȚI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARAD

Campania națională de prevenire a traficului de persoane “Distracție în siguranță!”
6 iulie 2023
PESTE 600 DE MISIUNI DE ÎNDEPĂRTARE SUB ESCORTĂ DESFĂȘURATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI, ÎN PRIMUL SEMESTRU AL ACESTUI AN
28 iulie 2023

11 STRĂINI AFLAȚI ÎN SITUAȚII ILEGALE AU FOST PRELUAȚI DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN ARAD

Șapte străini au fost luați în custodie publică, trei au fost conduși la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, iar pe numele unuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile. Persoanele în cauză se aflau în situații ilegale.

La data de 19 iulie a.c., polițiștii de imigrări din Arad au preluat de la polițiștii de frontieră 11 străini, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani. Dintre aceștia, șase sunt din Egipt, doi din Bangladesh și trei din India, Turcia și Vietnam.

Din verificări a reieșit că zece dintre aceștia sunt bănuiți de tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Șapte dintre persoanele în cauză au fost luate în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre. La ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Alte trei persoane au solicitat o formă de protecție internațională și au fost conduse la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara, până la clarificarea situației.

Pe numele celei de-a unsprezecea persoană a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *