ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR  DE IMIGRĂRI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR

ACȚIUNE PE LINIA DEPISTĂRII ȘEDERII ILEGALE A STRĂINILOR
10 august 2022
ACȚIUNILE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ȘEDERII ȘI A MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR CONTINUĂ
10 august 2022

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR  DE IMIGRĂRI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MUNCII ILEGALE A STRĂINILOR

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au organizat o acțiune pe raza de competență, având ca scop combaterea muncii ilegale a cetățenilor străini. Două societăți comerciale au fost sancționate.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

La data de 5 august a.c., polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori, cât și de angajați.

Pentru abaterile constatate, o societate comercială a fost sancționată cu avertisment, întrucât nu a comunicat Inspectoratului General pentru Imigrări încetarea contractului de muncă a unui cetățean din Cuba.

Cea de-a doua societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 12.000 de lei, pentru faptul că nu a comunicat către unitatea competentă, în termenul legal de 30 de zile, suspendarea contractelor de muncă pentru 44 de cetățeni străini.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă desfăşurarea unor astfel de acţiuni, atât cu forţe proprii, cât şi în colaborare cu alte instituţii, pentru prevenirea şi combaterea muncii ilegale.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *