ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR DE IMIGRĂRI ÎN MUNICIPIUL BUCUREŞTI ŞI ÎN JUDEŢELE ARAD, CONSTANŢA, GALAŢI ŞI ILFOV

PESTE 14.000 DE PERMISE DE ȘEDERE EMISE ȘI APROXIMATIV 23.000 DE CERERI PENTRU ELIBERAREA AVIZELOR DE MUNCĂ ÎNREGISTRATE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI
25 martie 2023
SUTE DE PERMISE DE ȘEDERE PENTRU BENEFICIARII PROTECȚIEI TEMPORARE EMISE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
29 martie 2023

ACŢIUNI ALE POLIŢIŞTILOR DE IMIGRĂRI ÎN MUNICIPIUL BUCUREŞTI ŞI ÎN JUDEŢELE ARAD, CONSTANŢA, GALAŢI ŞI ILFOV

Timp de o sãptãmânã, poliþiºtii de imigrãri din municipiul Bucureºti ºi cei din judeþele Arad, Constanþa, Galaþi, respectiv Ilfov au desfãºurat o acþiune, pe raza de competenþã, având ca scop combaterea ºederii ilegale ºi a muncii nedeclarate a strãinilor pe teritoriul României. Peste 30 de strãini au fost identificaþi în situaþii ilegale ºi amenzi în valoare de peste 70.000 de lei au fost aplicate unor societãþi comerciale. Unul dintre strãini era urmãrit internaþional, alþi doi au fost luaþi în custodie publicã, iar pe numele celorlalþi șapte au fost dispuse alte mãsuri.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
În perioada 20-26 martie a.c., poliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti-Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor și cei din judeţele Arad, Constanţa, Galaţi, respectiv Ilfov, au desfăşurat, o serie de activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, la data de 22 martie a.c., poliţiştii de imigrări din Bucureşti au introdus în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre, doi bărbaţi din Pakinstan, care au fost transferaţi din Austria în baza Regulamentului Dublin.

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În aceeaşi zi, un alt bărbat din Etiopia, transferat din Austria în baza aceluiaşi regulament a fost transferat în Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil București, întrucât a solicitat o formă de protecţie internațională.

În continuarea activităţilor desfăşurate, poliţiştii de imigrări, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat un control şi la o societate comercială. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit că reprezentantul societăţii a primit la muncă, fără aviz de angajare şi contract individual de muncă, un bărbat din Irak.

Ca urmare a celor constate, societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

O zi mai târziu (23 martie a.c.), poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Ilfov au depistat un cetăţean slovac, cu reşedinţa în judeţul Ilfov, pe numele căruia autorităţile judiciare din Cehia au emis mandat european de arestare.

Persoana în cauză era bănuită de comiterea unor infracţiuni de furt pe teritoriul statului ceh.

Bărbatul a intrat legal în România şi beneficia de drept de şedere.

A fost predat poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în vederea continuării demersurilor.

Astfel de acţiuni au desfăşurat, la data de 23 martie a.c., şi poliţiştii de imigrări din Constanţa, în cooperare cu Garda de Coastă Constanţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa şi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Au fost controlate trei societăţi comerciale cu domeniul de activitate construcţii civile, fiind legitimaţi 90 de străini.

Ca urmare a verificărilor efectuate, patru persoane din Republica Moldova au fost depistate desfăşurând activităţi lucrative fără aviz şi contract individual de muncă, iar două din Turcia aveau încetate contractele individuale de muncă.

Pentru neregulile constatate, pe numele persoanelor în cauză au fost emise decizii de returnare. În patru cazuri au fost emise decizii de returnare sub escortă, iar în alte două au fost emise decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile.

Totodată, poliţiştii au aplicat societăţilor comerciale amenzi în valoare de 63.000 de lei.

Poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Galaţi, împreună cu poliţişti ai Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi au acţionat, la data de 24 martie a.c., în cadrul “Rail Action Day – 24 Blue”, activitate organizată la nivel european, sub egida RailPol – Organizaţie profesională a poliţiilor transporturi feroviare din Europa.

În acest context au fost legitimaţi 51 de străini, fără a fi constatate nereguli.

Acţiunile poliţiştilor de imigrări au continuat şi în data de 25 martie a.c. Polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări Arad au preluat de la Sectorul Poliției de Frontieră Curtici 23 de străini, din Afganistan, Egipt, India, Nepal și Pakistan, bănuiți de infracțiunea de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Întrucât, persoanele în cauză au solicitat o formă de protecție internațională au fost transferați în Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Timișoara.

Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare.

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *