BĂRBAT DIN BANGLADESH DEPISTAT ÎN SITUAȚII ILEGALE ÎN BOTOȘANI

BĂRBAȚI DIN SIRIA ȘI AFGANISTAN LUAȚI ÎN CUSTODIE PUBLICĂ
25 noiembrie 2022
ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI DIN BUCUREȘTI ȘI ILFOV: APROXIMATIV 500 DE STRĂINI LEGITIMAȚI
25 noiembrie 2022

BĂRBAT DIN BANGLADESH DEPISTAT ÎN SITUAȚII ILEGALE ÎN BOTOȘANI

Polițiștii de imigrări din Botoșani au introdus ieri, în Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți un bărbat din Bangladesh, depistat în ședere ilegală.

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, au efectuat un control, pe raza de competență, pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor în țara noastră.

Astfel, poliţiştii au depistat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, din Bangladesh, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal în România, în baza unei vize de lungă ședere, în scop de angajare, însă nu a întreprins demersurile necesare pentru prelungirea dreptului de ședere.

La momentul depistării, bărbatul a solicitat acordarea unei forme de protecție internațională, fiind condus la Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Rădăuți, unde va beneficia de toate drepturile prevăzute de legislația în vigoare până la suluționarea cazului.

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *