BĂRBAT DIN INDIA LUAT ÎN CUSTODIE PUBLICĂ

FEMEIE DIN SRI LANKA, DEPISTATĂ CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN DÂMBOVIŢA
22 noiembrie 2022
Transformarea Programului pentru Școli al României în „Mic Dejun Sănătos” din „Lapte și Corn”, propusă de deputatul REPER Cătălin Teniță, merge acum la Camera Deputaților
24 noiembrie 2022

BĂRBAT DIN INDIA LUAT ÎN CUSTODIE PUBLICĂ

Polițiștii de imigrări din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Mehedinți au introdus ieri, în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni un bărbat din India, care se afla în ședere ilegală. La ieșirea din țară, pe numele acestuia va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de un an și 6 luni.

La data de 19 noiembrie a.c., polițiștii de imigrări au preluat de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Mehedinți un bărbat de 35 de ani, din India, care a intrat legal în România în scop de muncă, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Din verificări a reieșit că pe numele acestuia, polițiștii de imigrări din Arad au emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, însă nu a fost respectată.

Ca urmare a celor constatate, pe numele acestuia a fost dispusă măsura de luare în custodie publică, iar duminică, 20 noiembrie a.c. a fost introdus în Centrul de Cazare pentru Străinii Luați în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea sub escortă.

De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de un an și 6 luni, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr.194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *