BĂRBAT DIN PAKISTAN, DEPISTAT ÎN ȘEDERE ILEGALĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SĂLAJ

INFORMARE PRIVIND DECLARAREA MĂSURII CA INDEZIRABIL
11 mai 2023
Gală de excepție organizată la Opera Națională București de Ambasada Statului Israel în România
18 mai 2023

BĂRBAT DIN PAKISTAN, DEPISTAT ÎN ȘEDERE ILEGALĂ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SĂLAJ

Polițiștii de imigrări din Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au depistat, ieri, pe raza județului, un bărbat din Pakistan care se afla în ședere ilegală. Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre. La ieșirea din țară, pe numele bărbatului va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 9 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Sălaj, în cooperare cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii au depistat un bărbat de 39 de ani, din Pakistan, care se afla în ședere ilegală și desfășura activități lucrative la o societate comercială din județul Sălaj.

Din verificări a reieșit că acesta a intrat legal în România, însă la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Pe numele persoanei în cauză a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în termen de 15 zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul juridic al străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, la ieșirea din țară, pe numele bărbatului va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile actului normativ mai sus menționat.

Totodată, polițiștii de imigrări continuă verificările și față de reprezentantul societății angajatoare, iar la finalizarea acestora vor fi dispuse măsuri în consecință, dacă va fi cazul.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Inspector principal de poliție CRISTEA Maria-Sorina – purtător de cuvânt INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *