DOUĂ PERSOANE DIN ISRAEL DEPISTATE ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SATU MARE

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR DE IMIGRĂRI ÎN MUNICIPIUL BUCUREȘTI ȘI ÎN JUDEȚELE MARAMUREȘ ȘI TIMIȘ
16 februarie 2023
CARE SUNT CONDIȚIILE DE INTRARE A STRĂINILOR PE TERITORIUL ROMÂNIEI?
20 februarie 2023

DOUĂ PERSOANE DIN ISRAEL DEPISTATE ÎN SITUAȚII ILEGALE DE POLIȚIȘTII DE IMIGRĂRI DIN SATU MARE

Polițiștii de imigrări din Satu Mare, în cooperare cu polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au depistat ieri două persoane din Israel, care se aflau în ședere ilegală. Acestea au fost îndrumate către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

La data de 14 februarie a.c., poliţiştii de imigrări din Satu Mare, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse poliţiştii au depistat, pe raza municipiului Satu Mare, două persoane de sex feminin, care nu îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

Având în vedere că persoanele în cauză sunt membri de familie ai unui cetățean român, iar în astfel de situații este interzisă măsura returnării, a fost îndrumate către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

****

Interzicerea returnării

Măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații:

a) străinul este minor, iar unul dintre părinții acestuia are drept de ședere în România;

b) străinul este părinte al unui minor care are cetățenia română, dacă minorul se află în întreținerea acestuia sau dacă există obligația plății pensiei de întreținere, obligație pe care străinul și-o îndeplinește cu regularitate;

c) străinul este căsătorit cu un cetățean român sau cu un străin care are drept de ședere pe termen lung pe teritoriul României;

d) străinul a depășit vârsta de 65 de ani.

Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară.

Mai multe informații privind acest domeniu legislativ găsiți aici: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2022/11/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002.pdf

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *