Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului devine lege

Apel la institutele de oncologie în Săptămâna Europeană de Luptă Împotriva Cancerului: „Există finanțări, trebuie scrise proiecte”
31 mai 2022
Medicina Fizică și de Reabilitare – o specialitate esențială pentru pacienții cu dizabilități
8 iunie 2022

Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului devine lege

Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului coordonat de deputat prof univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu se bucură de o largă susținere în rândul partidelor parlamentare și va deveni lege.
Un proiect de act normativ menit să transpună acest plan în legislația românească a fost deja inițiat de deputații prof univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu și dr. Nelu Tătaru precum și de senatorii Nicoleta Pauliuc (supraviețuitoare a unui diagnostic de cancer pancreatic), prof. univ. dr. Adrian Streinu–Cercel, dr. Attila László, Laura-Iuliana Scântei.
Chirurgul clujean de la Institutul Oncologic din Cluj, Patriciu Achimaș-Cadariu a spus că planul se axează pe cinci localizări ale tumorilor solide: cancerul colorectal, mamar, de col uterin, bronho pulmonar și de prostată.
Deputatul clujean a declarat că prin implementarea acestui plan se dorește reducerea cu 15 la sută a mortalității, o țintă care va cere “un efort considerabil”.
„Dorim să prevenim cancerele care pot fi prevenite, să stabilim la timp un diagnostic și să debutăm cu tratamentul în cât mai scurt timp posibil, asigurând o calitate a vieții cât mai bună pacientelor și pacienților noștri”, a declarat profesorul Achimaș-Cadariu.
El a afirmat că au fost identificate și sursele de finanțare pentru implementea strategiei și a atras atenția în mod special asupra finanțării europene.
Planul național de prevenire și combatere a cancerului a fost elaborat sub auspiciile administraţiei Prezidenţiale, de medici renumiţi, experţi în politici publice și cu implicarea societății civile şi a asociațiilor reprezentative de bolnavi oncologici.
Există, potrivit Senatului, trei tipuri majore de obiective sectoriale pe care Strategia anti-cancer trebuie să le îndeplinească.
1) Prevenirea cancerului prin: realizarea Strategiei naționale de promovare a conceptelor de prevenție a bolilor cronice netransmibile (NCDs); realizarea unei rețele interconectate la nivel național și sistemele de conectare în rețea ale Uniunii Europene; măsurarea factorilor de risc asociați cu apariția cancerului; medicina personalizată.
2) Diagnosticarea timpurie și eficientă a cancerului prin: realizarea unui traseu standardizat pentru pacientul oncologic; utilizarea medicinii personalitzate pentru prevenirea, screening-ul, diagnosticarea și tratamentul cancerului; introducerea testării imunohistochimice și genetice; realizarea unui registru national de cancer functional, cu subregistre pentru toate localizările precum și implementarea dosarului electronic al pacientului, în acord cu spațiul european de date medicale.
3) Îmbunătățirea tratamentului prin: introducerea terapiilor inovative; actualizarea periodică a ghidurilor de practică medicală și a protocoalelor terapeutice; tumor board; medicina personalizată.
Potrivit propunerii legislative, Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este responsabil de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea cancerului. Totodată, îndeplinirea tuturor obiectivelor și a măsurilor cuprinse în Planul național de prevenire și combatere a cancerului constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.
Potrivit Senatului, Planul național de prevenire și combatere a cancerului în România se va finanța în principal de către Ministerul Sănătății de la bugetul de stat, cu un buget anual minim stabilit prin lege începând cu anul 2023.

Birou Parlamentar Patriciu Achimaș-Cadariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *