[the_ad_placement id="footer"]
14 iunie 2019

Victima a fost transportata la spitalul Drobeta Turnu Severin, dar a decedat

Un accident grav a avut loc vineri in jurul orei 14:45, pe drumul național 6, în zona comunei Toplet, judetul Caras Severin. Din primele
14 iunie 2019

Groapa s-a asfaltat vineri

Vineri dupa masa in sfarsit firma Citadin a asfaltat groapa care a fost umpluta cu pietris si lasata descoperita, spre disperarea
14 iunie 2019

Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga au fost invitaţii ai Colegiului Prefectural

Doi foarte valoroşi muzicieni români – violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga au fost, vineri, invitaţii speciali ai Colegiului
14 iunie 2019

Au fost controlate 762 de autovehicule

Şedinţa lunară a Colegiului Prefectural a avut loc vineri, 14 iunie, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, pe ordinea de zi aflându-se:
14 iunie 2019

„Per pedes” pe limes & Brunch la Castrul Roman de la Porolissum

Trăiește alături de noi experiențe inedite! Cu rucsacul în spate și un ghid care să ne îndrume pașii pe urmele istoriei locale, prin
14 iunie 2019

EXAMENUL DE BACALAUREAT NAŢIONAL, SESIUNEA IUNIE-IULIE 2019

Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale
14 iunie 2019

O nouă carte la Editura Caiete Silvane: O inimă de fluture, Mihaela Călina Miclea

Mihaela Călina Miclea, O inimă de fluture (versuri şi pasteluri), Editura Caiete Silvane, Colecția „Poesis”, Zalău, 2019
14 iunie 2019

23.000 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră vor fi mobilizați

În contextul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor, structurile Ministerului Afacerilor Interne au luat o serie de măsuri
14 iunie 2019

Meșteri ai satelor sălăjene Cubleșu și Stoboru

A apărut un nou supliment al revistei „Caiete Silvane”, publicație editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj: Meșteri ai
14 iunie 2019

O noua jucarie baga spaima in soferi

Daca pana acum soferii se plangeau de faptul ca unii motociclisti nu semnalizeaza schimbarea directiei si conducand extrem de
13 iunie 2019

ȘI-AU LUAT ANGAJAMENTUL, DE ZIUA LOR, SĂ PLANTEZE NOI PĂDURI

  SILVICULTORII ROMÂNI ȘI-AU LUAT ANGAJAMENTUL, DE ZIUA LOR, SĂ PLANTEZE NOI PĂDURI PENTRU A ATENUA
13 iunie 2019

E.ON vine la Sports Festival cu “E.ON Energy Lab” şi multe premii!

⦁ E.ON susţine în calitate de partener a doua ediţie a Sports Festival la Cluj Napoca;
13 iunie 2019

38 de dosare penale pentru arme si substante periculoase

Zeci de infracţiuni constatate de poliţişti în domeniul armelor şi substanţelor periculoase
13 iunie 2019

2 minori au furat tigari de 1300 lei

Bănuiţi de furt, prinşi de poliţişti
13 iunie 2019

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2019

Marți, 18 iunie 2019, se dă startul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a. În judeţul Sălaj, s-au înscris la acest