
au fost agresate de un bărbat.
În jurul orei 19,00, P.S., de 39 ani, se ducea la serviciu, când a fost acostată de un bărbat necunoscut, care i-a pus la gât un corp contondent, dar care a fugit imediat ce femeia a început să strige.
La puţin timp, bărbatul a acostat-o în acelaşi mod pe K.A., de 37 ani, în timp ce se deplasa spre domiciliu, în scara blocului unde aceasta locuia, dar şi de această dată agresorul nu şi-a dus acţiunea la sfârşit.
Cea de-a treia femeie, S.R., de 24 de ani, a plecat de la serviciu din Cehu Silvaniei în jurul miezului nopţii, spre locuinţa sa din Ulciug, trecând printr-o pădure, unde a fost atacată de acelaşi bărbat, care a reuşit să o dezbrace de pantaloni, cu intenţia de a întreţine cu ea un raport sexual.
Poliţiştii au pornit căutările pentru identificarea agresorului, ajungând astfel la E. Tiberiu, de 44 ani, din Cehu Silvaniei, „veche cunoştinţă” a lor, care dispăruse însă de la domiciliu. L-au prins în pădurea de deasupra străzii Borza din Cehu Silvaniei.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul le-a acostat pe cele trei femei, mânat de porniri sexuale deviante.
Acuzându-l de comiterea infracţiunilor de tentativă de viol, ameninţare, lovire sau alte violenţe, precum şi a unei infracţiuni de furt de telefon mobil săvârşit în toamna anului trecut de la una dintre femei, poliţiştii l-au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, cu propunerea de arestare preventivă, propunere care nu a fost însuşită însă de procurori, aceştia considerând că măsura nu se impune, bărbatul putând fi cercetat în stare de libertate.
Tincuta Domuta – purtător de cuvânt