În vederea unei mai eficiente colectări a deşeurilor menajere, Primăria Municipiului Zalău, în colaborare cu operatorul de salubrizare SC Ave Sălaj Ecoserv SA, a amplasat 45 de iglu-uri (containere speciale pentru colectarea selectivă a deşeurilor de carton/hârtie, sticlă şi pet-uri) în 15 puncte gospodăreşte. Dotarea cu containere noi s-a realizat în următoarele locaţii: str. Ciocârliei – Bl. H14, str. A. Iancu – Bl. N7, P.ţa Iuliu Maniu – Bl. P+10, B.dul M. Viteazul – Bl. O1, Bl. 158 Perla, str. Salcâmilor – fosta Şcoală Meseşul, str. T. Vladimirescu – Bl. Lira-Flora, str. Păcii – Gr. Şcolar M. Viteazul, str. T. Vladimirescu – Bl. Guliver, str. Aleea Tineretului – P.ţa Astralis, str. Porolissum – peco, str. Sf. Vineri – pod, str. Dumbrava – Bl. P18, str. I. Nechita – piaţa agroalimentară, str. V. Deleu – Bl. G18. Diferenţa faţă de containerele vechi este dată de faptul că aceste containere noi nu pot fi vandalizate.
Colectarea slectivă a deşeurilor menajere în municipiul Zalău a început în iunie 2008, când operatorul de salubrizare a amplasat containere speciale în cele 86 de puncte gospodăreşti din municipiu. Cantităţile colectate sîn repartizate astfel: în 2008 – 17 t sticlă, 168,5 t pet-uri, 499 t hârtie; în 2009 – 23 t sticlă, 181,7 t pet-uri, 1488 t hârtie; în primele luni ale anului 2010 au rezultat 8 t sticlă, 29 t pet-uri, 245 t hârtie.