La invitația Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, cercetătorul Florin Dumitrescu și-a dedicat o lună întreagă studierii piețelor din Sălaj, încercând să surprindă o perspectivă etnografică amplă asupra acestor importante centre comerciale și sociale. Proiectul a reprezentat o continuare a colaborării dintre muzeu și cercetător, Florin Dumitrescu fiind unul dintre rezidenții proiectului AFCN ”Culese din rural” desfășurat în cursul anului trecut. Prin această colaborare, ne-am propus să aducem la lumină, prin intermediul cercetării lui Florin Dumitrescu, aspecte inedite și valoroase despre piețele din Sălaj. În vara aceasta, Florin Dumitrescu a analizat și a documentat cu pasiune și rigurozitate aceste locuri pline de viață și povești. Scopul principal al cercetării a fost acela de a evidenția rolul piețelor în cadrul comunității, precum și de a sublinia tradițiile și obiceiurile specifice legate de comerțul tradițional. Cercetătorul Florin Dumitrescu a explorat variatele piețe din județul Sălaj, inclusiv cele rurale și urbane, pentru a identifica particularitățile și caracteristicile unice ale fiecăreia.
La finalul rezidenței de cercetare, am dorit să aflăm de la Florin Dumitrescu nu doar aspectele inedite descoperite despre piețele din Sălaj, ci și perspectiva sa asupra impactului acestor centre comerciale și sociale asupra comunității locale.

Reporter: Rezidența de la Zalău din vara acestui an a fost asumată și veneai într-o zonă cu care ai luat contact cu un an înainte. De ce ai vrut să studiezi și piețele sălăjene?

Florin Dumitrescu: Mai mult decât imaginea idilică despre Sălaj ca patrie a prunilor și a pădurilor nesfârșite, a contat căldura cu care sălăjenii mi-au vorbit despre piețele și târgurile lor, invitându-mă să vin să le explorez. S-a întâmplat toamna trecută, când am fost primit la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, alături de ceilalți coautori ai volumului Culese din rural, într-un foarte emoționant eveniment de lansare. Atunci, când le-am vorbit zălăuanilor despre piețele din Bistrița și Năsăud, ei mi-au răspuns cu mândrie: no stai să vezi ce piețe avem noi! Și mai era ceva: văzusem fotografii făcute de Patricia Marin la târgul din Crasna, imagini care mă atrăgeau ca ceva totodată exotic, dar și foarte familiar, amintindu-mi de piețele din copilărie.

Reporter: Presupun că înainte de a veni în cercetare la Zalău ți-ai făcut un „plan de atac”. Care au fost principalele aspecte pe care le-ai urmărit/ți le-ai propus să le abordezi în cercetare?

Florin Dumitrescu: Știam că trebuie să vorbesc cu piețarii, să mă împrietenesc cu ei și să încerc să ajung măcar la o parte dintre ei în gospodărie. Știam că există piețe-târguri săptămânale în multe localități și îmi doream să ajung în toate, dar știam că nu se poate, că trebuie să fac o selecție.

Reporter: Cum ai descrie micul producător sălăjean din piețe, așa cum l-ai cunoscut în timpul rezidenței? Este diferit de micul producător din alte zone pe care le-ai cercetat?

Florin Dumitrescu: Față de alte zone rurale din țară, în Sălaj am descoperit că e mai răspândită specializarea: fie te ocupi de grădinărit, fie de zootehnie. Asta contrazice străvechea etică țărănească, conform căreia, dacă nu ții vite și dacă nu crești măcar un porc pentru Crăciun, nu ești „rânduit” și ajungi de „rușinea satului”. În majoritatea satelor sălăjene am constata departajarea netă a acestor ramuri agro și mi s-a explicat de ce este ea preferabilă gospodăriei strămoșești: pentru că, dacă te ocupi de toate, nu-ți iese nimica bine.

Reporter: Diferențele ”piețarilor” sălăjeni față de cei din alte zone sunt date de specificul local, de specificul produselor? Sau…

Florin Dumitrescu: Am descoperit aici un terroir mai bogat în specii și soiuri și, prin intermediul etnologului culinar Mircea Groza (care m-a însoțit pe teren), un repertoriu nesfârșit de feluri de mâncare. Dacă roadele sunt efectul unui sol excepțional de fertil (din câte mi s-a spus), este clar că bogăția gastronomică se datorează multiculturalismului și bunei conviețuiri etnice.

Reporter: În Zalău sunt două hale agroalimentare, una centrală, una către zona industrială. După ce ai fost în cercetare în amândouă, am observat un atașament special față de piața Astralis, din zona mărginașă a orașului. De ce ți-a plăcut mai mult acolo? Și, mai ales, acest tip de atașament, nu dăunează cercetării?

Florin Dumitrescu: Mi-am dat seama cu greu de ce mă simt mai bine la Astralis decât la Piața Centrală. Este vorba de amplasarea rândurilor de tarabe (sau mese, cum li se zice aici) și de intervalul dintre ele. La Astralis această spațiere este mai rezonabilă, mai ușor de abordat, mai „umană”. Din câte am aflat de la zălăuani, Piața Centrală este la a nu știu câta strămutare, reamenajare, redimensionare, pe același sit consacrat de secole piețelor/târgurilor și care se suprapune cu zona dintre Piața Maniu și Consiliul Județean. Or tot acest areal a suferit acum câțiva ani o tentativă de gentrificare, din care au rezultat un fel de malluri, astăzi semi-pustii, și acest experiment de piață întortocheată, cu rânduri curbilinii. Probabil că arată bine pe macheta arhitecților, dar nu e deloc o plăcere să te afli în interiorul ei. Piețele au o vocație sociabilă pe care actuala piață o inhibă grav.
Încerc să nu îmi las cercetarea perturbată de impresii și trăiri, dar, dacă acestea coincid cu cele ale subiecților mei, le iau ca pe intuiții utile. Nu ascund nimănui miza cercetărilor mele, aceea de a demonstra utilitatea piețelor în ecologia socială. Da, ideea e s-o fac cu mijloace științifice, conduse de obiectivitate, dar antropologia (post)modernă îmi îngăduie un anumit grad de implicare emoțională, așa-zisa „perspectivă emică”. Așadar, îmi recunosc părtinirea, dar încerc să mi-o țin în frâu, pe cât posibil.

Reporter: Modernizarea piețelor, prin transformarea lor în hale agroalimentare, ajută micii producători sau „diluează” producătorii reali, înlocuindu-i cu intermediari?

Florin Dumitrescu: Dacă această modernizare vine cu noi reguli, noi taxe și noi împilări administrative, toate acestea se resimt în cârca producătorilor. Da, există firme de retail mai mari sau mai mici, care îndeplinesc serviciul public de aprozar. Este nevoie de ele, mai ales în cartierele noi. Da, ele pot fi instrumentalizate de către unii edili abuzivi, în scopul de a elimina piețele. E comod să avem fiscalitate previzibilă, digitalizare și plata cu cardul, iar acești operatori comerciali se încadrează mai bine în fluxul economic de ansamblu.
Dar tot în această direcție apar huburi de producători rurali asociați în jurul câte unui văr/vecin/consătean care și-a făcut firmă, a investit în mijloace de transport și depozitare și servește ca interfață în relația cu administrațiile de piețe. Intuitiv, acesta pare a fi viitorul; dar tot aici, în Sălaj și înspre Cluj, am descoperit că micii producători informali au mare căutare. Am văzut Petrinzelul plin de mașini cu numere ungurești care veniseră zeci, poate sute de kilometri la un târg lunar al micilor producători locali. Am văzut piața săptămânală din Crasna plină de zălăuani dispuși să facă o oră dus-întors cu mașina, pentru un plus de prospețime și autenticitate. Sălajul îmi arată la tot pasul această contradicție dintre oficial și neoficial, între societatea de consum și comuniunea solidară de tip tradițional. E de ajuns să începi o discuție despre pălincă (fluidul vital al întregii zone), ca să te lămurești că economia informală, bazată pe reciprocitate și ethos rural, supraviețuiește cu vigoare.

Reporter: Cum văd ”piețarii” viitorul lor?

Florin Dumitrescu: Micii producători rurali sunt una dintre categoriile sociale cele mai năpăstuite și cele mai greu încercate. Dar există și o undă de optimism, pe care o întrezăresc la tinerele generații. Există fenomenul reîntorșilor: foști migranți care, odată reveniți din Occident, investesc nu doar bani, ci și cunoașterea dobândită afară, în ferme competitive, uneori cu profil inovator. Apoi, văd tot mai mulți tineri din familii de fermieri care se pregătesc în școli cu profil agronomic și care optează pentru relansarea pe criterii competitive a vechilor gospodării rurale. În general, văd tot mai mulți producători care apelează la sfatul agronomului sau zootehnistului; care se înscriu pentru programe de finanțare de la stat sau care participă la inițiative de prezervare a terroir-ului. Cred că toate acestea fac parte din aceeași logică a specializării de care ziceam mai devreme.

Reporter: La final de rezidență ți s-au modificat coordonatele de la care ai pornit în cercetare? Dacă da, cum?
Florin Dumitrescu: O să reiau prin copy-paste introducerea articolului care va intra în ultimul număr din 2023 al revistei clujene Steaua:
„O etnografie a piețelor și târgurilor din județul Sălaj poate deveni o întreprindere acaparantă: cu cât descoperi mai mult, cu atât ajungi să-ți pui mai multe întrebări. Este ca un zoom-in nesfârșit pe detalii care se dezvăluie ca peisaje în sine, încărcate de alte detalii demne de focalizat. Să spui că Sălajul nu există, precum unii răuvoitori, este cea mai comodă cale de a evita ispita unui astfel de ochean fractalic. Sălajul este prea fabulos ca să existe! ar fi, eventual, o formulare mai potrivită.”

Reporter: Ți-ar plăcea să continui cercetarea pe piețele din Sălaj? De ce?
Florin Dumitrescu: Mi-ar plăcea să revin în localități pe care le-am vizitat prea fugitiv sau deloc. Aș vrea să revin în Șimleu, a cărei piață renovată nu am apucat-o astă vară, dar pe care a admirat-o toată țara întreagă, când cu știrea despre Rolex-ul lui Rareș Bogdan. Aș vrea să prind târgul de luni din Hida, satul de baștină al lui Mircea Groza. Aș vrea să acopăr Țara Silvaniei, Țara Călatei și cea a Sătmarului, pe traseul asociațiilor de eco-grădinari sau pe rutele negustorilor ambulanți. Mi-ar plăcea să aprofundez studiul multiculturalității, mi-aș dori să colaborez cu colegi maghiarofoni și cu specialiști în studii rome. Dar deocamdată am de gătat etnografia începută astă vară. Le mulțumesc colegilor de la Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău pentru ospitalitate, generozitate și, nu în ultimul rând, răbdare. Îmi doresc ca lucrarea mea să atingă nivelul așteptărilor lor.

Cine este Florin Dumitrescu?

Dr. Florin Dumitrescu este lector la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Litere (Departamentul de Literatură și Studii culturale).
„Sub îndrumarea regretatului antropolog Vintilă Mihăilescu, fostul meu conducător științific doctoral, am început acum 5 ani o cercetare etnografică multisituală a piețelor agro-alimentare. Cercetarea și-a dezvăluit cu timpul o importantă dimensiune socio-economică (chiar ecologică), legată de studiul dinamicii sat-oraș și al trasabilității lanțului producător-consumator. Prin cercetarea piețelor din Sălaj urmăresc să îmi întregesc cercetarea de teren pe segmentul sat-oraș și să explorez prin interviuri și observație participativă legăturile dintre țăranii producători-piețari și clienții lor din urbanul mic și mediu”, spune cercetătorul.
Florin Dumitrescu se naște în 1966 într-un cartier bucureștean care avea să fie demolat în 1980 pentru a face loc noului centru civic. Florin se desparte astfel de casa părintească, de strada copilăriei și de trei piețe agroalimentare care aveau să fie demolate cu timpul: Piața Unirii, Piața Mărășești și Piața Vitan. Amintirea lor încă îl bântuie. În adolescență, e încurajat să scrie texte de muzică de către Adrian Pleșca (Artan). Debutează în 1992 cu Timpuri Noi și se consacră apoi ca textier al Sarmalelor Reci. De atunci, portofoliul de textier se extinde cu tot mai multe colaborări din zona pop-rock-folk-jazz. Îndemnat să încerce și versuri „culte, de citit”, Florin debutează ca poet în valul al doilea al nouăzecismului. De atunci continuă să-și publice versurile în volume, antologii și reviste literare. Faima de textier l-a propulsat, la mijlocul anilor ’90, în publicitate. Asupra publicității își concentrează studiile lingvistice din anii ’90 și doctoratul în socio-antropologie de după 2000, din care a rezultat cartea ”Tradiții la superofertă. Între socoteala din agenție și cea de la raft” (editura Cartier, 2015). Îndrumat de magistrul său, regretatul Vintilă Mihăilescu, Florin a demarat acum cinci ani un proiect de etnografiere a piețelor bucureștene. În ultimii ani, în paralel cu cercetarea agropiețelor, Florin Dumitrescu ține cursuri pe teme de retorică publicitară și antropologia consumului.

Ana Tudoran, muzeograf PR