O nouă apariție la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Ileana Graţiana Pop, Ciumărna – satul meu cu vorbe dulci (cântece, poezii, doine, balade, obiceiuri), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2016, Colecţia „Ethnos”

„(…) Ileana Graţiana Pop este deţinătoarea unor elemente de certă valoare şi arhaicitate privind meşteşugul ţesutului şi cusutului pe care le transmite mai departe generaţiei tinere (în mod concret, copiilor pe care îi iniţiază). Mai mult, fiind şi deţinătoarea unor calităţi vocale şi unor valori muzicale deosebite, îmbină în cadrul orelor de practică cu tinerii şi transmiterea unor tradiţii orale folclorice (cântece vechi specifice zonei noastre etno-folclorice, colinde, strigături la nuntă).

(…) Turiştilor, Graţiana Pop le va putea dărui şi un exemplar din acest volum: un soi de jurnal în versuri despre viaţa ei, dar şi un fel de monografie folclorică a satului natal. Ne întoarcem la mărturisirea autoarei: Am cules cântece mai multe din satul meu şi din alte sate, de la femei, oameni bătrâni din toţi au mai rămas foarte puţini în viaţă. Dragostea mea pentru cântec a fost de mic copil, mi-a făcut plăcere să cânt, să compun cântece, poezii, amintiri din copilărie şi mă întreb dacă nu ar fi interesant ca Graţiana Pop să înregistreze fragmente din textele din carte pe un suport electronic care să asigure fundalul sonor al vizitei turiştilor în casa ţărănească a familiei ei, acum muzeu; astfel, outsiderii – turişti ar putea afla în mod direct, din chiar vorbele şi textele unui insider – culegător şi rapsod popular, obiceiuri şi tradiţii din lumea satului pe care îl vizitează sau bucăţi de folclor specifice comunităţii”.

Camelia Burghele

În singurătatea mea nu-mi găseam locul şi liniştea. Împlinisem 25 de ani, cu 2 copii sub 5 ani, fără serviciu. Când ne aşezam la masă, copiii se uitau la poza tatălui lor şi îl chemau la masă cu noi, de unde el a plecat dintre noi în ceruri, prea devreme. Lacrimi şi durere ce nu se pot descrie în cuvinte. Cartea îmi era cel mai bun prieten, pentru că în copilărie, pe vremurile acelea eu nu am avut dreptul să fac studii. Părinţii mei au fost foarte batjocoriţi de regimul comunist.

Eu am suferit foarte mult. M-am căsătorit la porunca părinţilor mei la 15 ani. În cei 10 ani de căsătorie au rezultat doi copii sănătoşi.

Citind multe romane şi aflând despre destinele oamenilor, eram tot mai curioasă să decopăr cât mai multe lucruri interesante, în care mă regăseam şi eu. Am hotărât să scriu – aşa simţeam eu în acel moment – mai întâi un jurnal al vieţii mele, apoi simţeam să scriu versuri, cântece, deoarece eu de mică am cântat în cor, am cântat doine, am participat ca dansatoare, în Ansamblul din satul meu.

Am jucat chiar şi în câteva piese de teatru. Eram nelipsită de la activităţile culturale, chiar căsătorită, cu soţul meu împreună.

Uneori aveam gânduri urâte, să duc această povară a văduviei, dar dragostea mare pentru copiii mei m-a întărit şi m-a ajutat să trăiesc pentru ei.

Mai întâi am început să le scriu lor poezii la grădiniţă. Sigur că atunci când recitau plângea toată lumea. Îi îmbrăcam în costum popular, i-am pus să cânte, trăiam prin ei.