Suntem onorați că Doamna Sava Negrean-Brudașcu va fi președintele juriului celei de-a XV-a ediții a Festivalului-concurs de interpretare a cântecului popular „Mândru Cântec Sălăjean”, oferind iubitorilor de folclor cu acest prilej și un recital. Această ediție a festivalului nostru va fi una specială, fiind dedicată câștigătorilor premiilor I, II și III de la edițiile precedente la categoriile solişti vocali și soliști instrumentiști, la secțiunea clasele IX-XII.
Festivalul-concurs este organizat de Consiliul Județean Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu sprijinul Clubului Rotary Zalău și al Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău.
Se vor acorda: Trofeul „Mândru Cântec Sălăjean” (pentru cel mai bun concurent), premiile I, II și III.
Festivalul-concurs va avea loc marți, 5 noiembrie 2024, de la ora 18, în sala mare de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric „Meseşul”, din cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Intrarea liberă.
Înscrierile se pot face până în data de 1 noiembrie 2024. Detalii pe https://culturasalaj.ro/editie-speciala-mandru-cantec-salajean-cei-mai-buni-dintre-cei-mai-buni/ sau la telefon 0260-612870.
Concurenţii vor fi împărţiţi în două categorii: solişti vocali și soliști instrumentiști. Participanţii vor prezenta câte două melodii populare de joc specifice județului Sălaj. Repetiţiile cu orchestra Ansamblului Folcloric „Meseşul” vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, luni, 4 noiembrie 2024, începând cu ora 17, fără public.
Juriul, prezidat de Doamna Sava Negrean-Brudașcu, va aprecia calităţile vocal-interpretative ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi a costumelor populare. Se vor acorda premii în valoare netă şi diplome de participare pentru fiecare concurent. Juriul are dreptul de a redistribui premiile, în funcţie de evoluţia concurenţilor, în limita bugetului aprobat. Deciziile juriului nu pot fi contestate.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.