Expoziția „Ulița copilăriei”: O incursiune captivantă în viața copiilor din satul tradițional

Proiectul educațional pentru școlile din mediul rural
25 aprilie 2024
Un nou supliment al revistei „Caiete Silvane”
9 mai 2024

Expoziția „Ulița copilăriei”: O incursiune captivantă în viața copiilor din satul tradițional

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Sălaj, vă invită la vernisajul expoziției temporare: „Ulița copilăriei”. Evenimentul va avea loc vineri, 10 mai 2024, începând cu ora 13,00, în Beciul Cultural al muzeului.

Expoziția „Ulița copilăriei” este o incursiune emoționantă în lumea copilăriei din satul arhaic sălăjean, și nu numai. Cu ajutorul interioarelor tradiționale, a costumelor populare, a fotografiilor vechi de familie și informațiilor adunate din teren, curatorii expoziției Camelia Burghele și Olimpia Mureșan vor încerca să redea atmosfera autentică a vieții copiilor din satul tradițional. În realizarea acestei expoziții beneficiem și de parteneriatul cu Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației.

În satul tradițional, copilăria era nu doar o vârstă, o etapă temporală în devenirea omului sau o felie de viață, ci și o sumă de trăiri, de sentimente, de dorințe, de atitudini. A fi copil în satul tradițional însemna a trece printr-o serie de situații de viață în strânsă corelație cu familia, cu frații, cu copiii de pe uliță, dar și cu comunitatea sătească de adulți, și chiar cu divinitatea. Mărturiile din teren, din satele sălăjene, vorbesc deopotrivă despre o vârstă a îndatoririlor, a muncilor casnice sau la câmp, a privațiunilor materiale sau a greutăților de tot felul (mai ales acolo unde copiii familiei erau numeroși, poate opt, nouă, zece frați), dar și de o vârstă a jocurilor și jucăriilor (simple, făcute din materiale găsite în gospodărie, manual), a bucuriilor curate sau a distracțiilor simple, în grup, pe uliță, pe câmp sau la marginea pârâului” – dr. Camelia Burghele, etnolog.

Prima sală a expoziției este împărțită în trei zone distincte, fiecare oferind o perspectivă unică asupra copilăriei din mediul rural vechi. Vizitatorii vor putea explora un interior tradițional al unei familii, să descopere rețete de bucate dulci ale copilăriei și să înțeleagă ritualurile de vindecare magico-religioase specifice acelei perioade, pentru copiii bolnavi.

În cea de-a doua sală, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze istoria copilăriei în texte și imagini, să interacționeze cu jocurile arhaice și să descopere aspecte inedite ale vieții copiilor din satul bunicilor noștri.

De asemenea, pentru elevii care vor participa la proiectele educaționale aferente expoziției, va fi amenajată o zonă specială de joc interactiv, unde aceștia vor putea experimenta jocurile vechi și vor putea înțelege mai bine universul copilăriei în satul tradițional.

Vă așteptăm să vă alăturați acestei călătorii în timp și să descoperiți fascinanta lume a copilăriei din satul tradițional.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *