La Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Poesis”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cartea Lădoi (Padláda) de Thököly Vajk

VReau la Muzeu – o ”altfel” de descoperire a patrimoniului cultural
22 septembrie 2020
Conferințele Caiete Silvane online continuă joi, 1 octombrie 2020
28 septembrie 2020

La Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Poesis”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cartea Lădoi (Padláda) de Thököly Vajk

Lădoi (Padláda) – Thököly Vajk (rezumat)

 Cel care scrie versuri nu poate să fie altfel, decât sincer, iar cel care este sincer, acela descrie adevărul în culorile văzute de el. Uneori în alb, alteori în negru, iar câteodată folosind toate culorile curcubeului. Cel care se descrie pe sine prin versuri, care își descrie sentimentele, credința și speranța, acela nu vorbește doar despre sine, ci un pic despre fiecare dintre noi.

În acest volum m-am inspirat din cotidianul dulce-amărui al vieții, din sărbătorile trăite, traducând clipele în gânduri, sentimente. Am privit uneori spre trecut, am meditat asupra prezentului și am sperat să sper în viitor.

Îndrăgostit de peisajul rural, sălăjean, din curbura Carpaților, rândurile, gândurile acestea sunt ca o ofrandă plină de respect pentru patrie. În volum sunt 111 poezii. Până acum peste 30 dintre ele au fost prelucrate, puse pe muzică, atât pe scenă, cât și pe discuri, din bunăvoința unor artiști și orchestre. 

Sufletul meu aflat în căutarea Domnului, a iubirii, speranței și înțelegerii se destăinuie în versurile mele, jucându-se cu imagini și comparații, iar eu încerc să trec prin lumea simțurilor aidoma unui pârâu jucăuș. Aceste imagini sunt uneori șocante chiar și pentru mine, am impresia că uneori sunt prea dur, dar cred că sunt și alții care simt astfel. Poeziile mele sunt pline de empatie. Ofer deci cu drag cititorului acest volum unde culorile inimii sunt pictate prin litere și cuvinte în fiecare pagină. 

      Un vers pentru suflet…

Ce face un poet – Thököly Vajk (traduceri de Simone Györfi)

 Ce face un poet

De un creion am doar nevoie

Ca sufletul să mi-l alin

Cuvinte, gândurile mele

Declamă vârful lui din plin.

Trecut, prezent și viitor,

Tot ce vede și ce simte,

Pe-al foilor albe covor

El pașnic seamănă cuvinte.

……..

Ce face, totuși, el, poetul,

Să aibă oare vreo menire?

Să-nfrunte lumea și în rime

Să dăltuiască mărturisire.

De bucurie, ori de jale,

Sincer în orișicare rând,

Aline sufletele triste-n

Fiecare cuvânt și gând.

A költő dolga

Nekem csak egy ceruza kell,

Hogy a lelkem vigasztalja,

Szavaim, gondolataim

Grafitos hegye szavalja.

Múltról, jelenről, jövőről,

Amit lát és amit érez,

Fehér lapok udvarán szánt,

Betűt vet a békéjéhez.

……..

Mi hát ím a költő dolga,

Van-é neki küldetése?

Nézzen szembe a világgal,

Valljon róla rímbe vésve.

Ha kell, örömről-bánatról,

Igaz legyen minden sora,

Szavai, gondolatai

Mások lelkét vigasztalja.

    Scurtă descriere a activității mele

Numele meu este Thököly Vajk, (n. 1978, Zăuan), sunt pedagog, poet, scriitor sălăjean.  Poeziile și nuvelele mele au apărut în numeroase antologii atât în țară cât și în strainetate. Până acum mi-au apărut trei volume de autor. 

Primul meu volum de poezii, întitulat „Cel dintre voi” a apărut la Sopron (Hu) în 2010 la editura Novum.

Al doilea volum de poezii, cu titlul „Riduri pentru speranță” a apărut în 2017 la Zalău, la editura Caiete Silvane.

Al treilea volum conține povestiri, nuvele. Se întitulează „Bate vântul dinspre Ardeal” și a apărut prin bunăvoința KMKE, la Budapesta, în anul 2018.

Versurile, gândurile mele au fost interpretate pe scenă sau au fost inscripționate pe discuri de mai mult decât treizeci de artiști, orchestre. Unele au devenit chiar discuri de aur. Poeziile mele au prins glas pe discuri care s-au postat pe locuri onorabile pe lista MAHASZ (Asociația Discului Maghiar), sau au devenit chiar cap de listă. În 2012 am obținut un premiu special la Festivalul Național al Poveștii din Ungaria, iar în 2013 am fost premiat. În 2016 Cenaclul Héttorony din Debrețin mi-a oferit premiul „Verő László” pentru poeziile și textele mele lirice. La 15 septembrie 2018 am fost ales cel mai bun pedagog scriitor al anului de către Radioul Literar din Budapesta. Tot atunci la Șimleu am primit, pentru scrierile mele și pentru creșterea bunului renume al Sălajului, Diploma de Onoare a Maghiarilor din Sălaj, oferită de Fundația Báthory István.              

                                                                                                                Thököly Vajk

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *