,,Dacă nu ar fi fost visele și speranța, cred că am fi murit de teama vieții.” Acesta este cercul în care autoarea cărții bilingve ,,Reflections”, Made in USA, LULU ENTERPRISES, 2022, circumscrie destinul omului, argumentându-și cât se poate de credibil gestul: ,,Impulsul Divin îi dă omului puterea de a însufleți spațiul, a înfrumuseța clipele prezente, a pregăti un viitor care să-l fericească.”

Și în această carte, care urcă valoarea creației – nu doar numerică ‒ a autoarei la cifra 65, are ca personaj principal Omul. Omul privit din față și din profil, dar mai ales, dinlăuntrul lui, împlinind astfel un portret rațional / emotiv în conținut, nu în formă. Pentru că ceea ce se află la vedere este una – o imagine exterioară; cele ce nu se văd alcătuiesc adevăratul portret – structura de rezistență. ,,Doar omului i s-a dăruit gradul înalt de gândire și ar fi cu adevărat păcat să nu fie fructificat, bonusul de Divinitate dat.”

Peste tot se vorbește despre crizele – o sumedenie – care se abat tot mai periculos asupra omenirii. Oameni raționali au băgat însă de seamă că o parte din acestea sunt pure invenții. Au apărut chiar și figuri de stil; un fel de metafore… ,,Nu numai gloanțele ucid, ci și vorbele…” Pe acest subiect, Vavila Popovici pune punctul acolo unde îi este locul, afirmând pe bună dreptate: ,,Trăim într-o lume care se debarasează pe zi ce trece de conduita morală existentă până acum…” Da, oameni buni, aceasta este cea mai cumplită criză care a cuprins întreaga planetă Pământ, prefăcând-o într-un cimitir cu oameni vii. În fața unei amenințări atât de grave, Vavila Popovici propune o alternativă a salvării: ,,Arta trebuie să îndrepte anomaliile naturii, să o redea cât mai frumoasă, nicidecum s-o urâțească; atât frumosul cât și urâtul sunt preluate de simțurile noastre, iar ele pot inunda gândirea noastră.” Iar ,,Gândul poetului este ca un fulger pe un cer plin de nori.”

Vavila Popovici are un har deosebit în descifrarea și tălmăcirea cuvintelor, dezvăluindu-le tainele mai anevoie de pătruns. ,,A spera înseamnă a aștepta”, ceea ce echivalează cu o stare latentă, imobilă. ,,…pe când a dori înseamnă a te implica, a căuta să realizezi ceva ce are rost în viața ta.” Prin urmare, rostul omului este unul activ, propriul destin doar prin efort susținut se poate realiza. Între aceste coordonate individul poate să dovedească fără tăgadă că el trăiește, iar viața lui are un rost prin faptele sale, prin moștenirea, spirituală îndeosebi, pe care o lasă urmașilor.

Raportarea la starea generală a lumii contemporane seamănă cu o analiză doctă, bazată doar pe realități și considerată în raport cu efectele produse. Formațiunile politice au raportări diferite / personale despre democrație, de pildă. Doar viziunea lor este cea mai potrivită, pentru că ea lor le este de folos, nu mulțimilor în numele cărora pretind că acționează. ,,Unii lideri nu vor să respecte democrația. Ei vor o dictatură originală, or istoria ne-a dovedit că dictaturile, fie de stânga, fie de dreapta, înseamnă clar suprimarea libertății, îngrădirea oamenilor, controlul drastic al societății, pedepse majore date după bunul plac.” Dar autoarea nu se mulțumește doar să constate stările de lucruri din lumea contemporană. Poziția ei este una activă: ,,Nu vă jucați cu țara, dragi politicieni! Nu este numai a voastră! Este a copiilor copiilor noștri și ai voștri!” Căci ,,Ești ceea ce faci și în urma ta lași; ce mintea ta a gândit și trupul a trudit.”

Se înțelege fără vreun efort deosebit din această carte de Cugetări semnată de Vavila Popovici că viața omului este efortul propriu al acestuia. Pericolele însă răsar la tot pasul, mai ales atunci când omul cade pradă slăbiciunilor sale. ,,Ideal este să duci o viață modestă, curată. Uneori însă entuziasmul nu te lasă, te împinge spre o viață mai complicată, strălucitoare. Vei cunoaște clipe de înălțare, dar vei atrage și multă invidie din partea celor care nu vor fi în stare să guste din roadele efortului tău.” Este o concluzie incontestabilă, susținută de întreaga istorie a omenirii, prezentul adăugând noi și îngrijorătoare nuanțe. ,,Progresul omenirii este determinat de modul de a gândi și a acționa al oamenilor. Regresul zilelor noastre este determinat, în primul rând, de intoxicarea gândurilor (…) A crescut sentimentul urii și dorința de luptă, de distrugere…” Degradarea spiritului divin cu care Marele Creator l-a dăruit pe om este un proces tot de om inventat și pus în lucrare, zicerea înțeleaptă ‒ ,,Își taie singur craca de sub picioare” – devenind o crudă realitate.

Pornind de la adevărul fundamental potrivit căruia omul este creație divină, Vavila Popovici se întreabă, întrebându-ne: ,,Trecem prin timpul dăruit vieții noastre. Dar cum trecem? Târâș-grăpiș, defilând, alergând, în genunchi căzând? Cu demnitate mergând?” Dar adaugă și un sfat: „Nu-ți conserva prea mult puterea, consum-o!” Și, coborând mai adânc în realitățile lumii pe care o trăim, dezvăluie adevăruri pe care nu tot omul le vede cu ochiul liber. „De vină este delirul de grandoare (afecțiune psihiatrică) care-i cuprinde, crezând că au dobândit puteri regale sau chiar divine…” Din păcate, tagma conducătorilor – la toate nivelurile – cu minți bolnave a sporit îngrijorător, unele din acestea ambiționând chiar să ajungă stăpânii lumii. ,,Istoria ne semnalează conducători pe care puterea dobândită i-a transformat în bolnavi psihici, cu obsesii de preamărire, chinuind propriul popor. Oare nu știu că răbdarea poporului are limitele ei?” Răspunsul poate fi formulat în mai multe feluri: nu știu; nu-i interesează; dacă știu, nu iau în seamă. Să nu ne mirăm, prin urmare, că acest nevinovat cuvânt – democrația – nu are nici un fel de ecou în existența mulțimilor manevrate în chip… democratic.

Vasile Filip – Iași