La începutul lunii august va avea loc cea de-a patra ediţie a Festivalului internaţional „Zilele Romane”. Evenimentul se desfăşoară la Zalău, în 2 august 2008, în grădina a Colegiului Naţional Silvania şi, în 3 august 2008, la Castrul roman Porolissum-Moigrad
La ediţia acestui an vor participa soldaţii legiunii romane XV Apollinaris (Ungaria), formaţiile de gladiatori Familia Gladiatoria Pannonica (Germania) şi Collegium Gladiatorium (Ungaria), luptătorii daci ai Terra Dacica Aeterna (România), precum şi formaţiile artistice New Style, Zânele Zalăului, Flame Out şi Naghual. Publicul va putea urmări spectacole ce reproduc momente din viaţa militară şi civilă din Imperiul Roman: demonstraţii de luptă între daci şi romani, prezentări şi demonstraţii de mânuire a armelor, parada costumelor, lupte cu gladiatori, demonstraţii de călărie, dans şi teatru antic. În plus, spectatorii vor avea posibilitatea de a participa la o şcoală de gladiatori, precum şi la ateliere de tras cu arcul.
Festivalul Zilele Romane este organizat de Primăria municipiului Zalău iar producătorul acestuia este SC Treişpe SRL. Festivalul a debutat în anul 2005 şi este o manifestare cultural-educativă ce se desfăşoară anual. Evenimentul oferă publicului larg posibilitatea să interacţioneze cu elemente de cultură şi civilizaţie romană, care au stat la baza construcţiei europene de astăzi.
În acest an, Festivalul Zilele Romane se desfăşoară concomitent cu sărbătoarea municipiului Zalău –„Zilele Cetăţii”, care se va desfăşura în piaţa centrală a oraşului unde vor concerta Iris, Vama, Smiley, Talisman. Iubitorii de folclor vor avea ocazia să-i urmărească pe Nicolae Furdui Iancu şi Crai Nou, Sava Negrean Brudaşcu, Valeria şi Traian Ilea, Ileana Domuţa Mastan, ansamblurile folclorice Meseşul şi Columna, ansamblul artistic Porolissum, Ancuţa Anghel şi grupul său din Maramureş.
Informaţii suplimentare despre cele două evenimente se găsesc pe www.zileleromane.ro
Ghiurutan Mia, purtator de cuvant