Daniel Ispas noul preşedinte al TNL Sălaj

Deputatul Lucian Bode s-a întâlnit cu liberalii din zona Văii Someșului
6 octombrie 2017
Conferința PNL despre nou cod fiscal
10 noiembrie 2017

Daniel Ispas noul preşedinte al TNL Sălaj

Peste 100 de liberali din organizația de tineret a filialei Sălaj și-au ales ieri, 19 octombrie, noua conducere pentru următorii doi ani.

Astfel, în urma votului de joi, Daniel Ispas va conduce  Tineretul Național Liberal (TNL) Sălaj, el fiind „secondat” de Mihai Crișan (președinte executiv) și Darius Blaj (primvicepreședinte). De asemenea, vicepreședinți au fost aleși – Ionuț Bălăbuc, Marius Nemeș, Adrian Kun, Simina Seleși, Andrada Grecu, Ionuț Țelea, Adrian Rațiu și Mihai Butcovan. Din Biroul Politic Județean vor mai face parte Cristian Pop, Alina Ciurte, Daniel Juca, Raluca Chiba, Călin Condor, Andrei Pocola, Alexandru Hicea, Sorin Blidar, Traian Opriș, Vasile Seliștean,  Adrian Pop, Rudolf Varga, Ionuț Parasca, Andreea Pănican, Bartos Csaba,  iar Ana Zăpârțan va conduce Comisia Județeană de Regulament și Arbitraj.

 

„În momentul de față, tinerii sunt destul de bine reprezentați în cadrul partidului, atât la nivel județean, cât și în localitățile din județ. Avem 22 de consilieri locali, doi viceprimari și un consilier județean din rândul TNL (sub 35 de ani). Alături de noua echipă îmi propun să continuăm promovarea tinerilor și, totodată, să demonstrăm, prin implicarea noastră în viitoarele competiții electorale , că merităm încrederea colegilor și a electoratului”, a declarat Daniel Ispas.

Potrivit declarațiilor sale, 21 de tineri liberali din Sălaj vor participa duminică, 22 octombrie, la alegerile naționale pentru conducerea TNL.

La evenimentul TNL Sălaj au participat, în calitate de invitați, deputatul Lucian Bode (președinte PNL Sălaj), Dana Crișan (președintele Organizației Femeilor Liberale Zalău), precum și Maria Forna, liderul tinerilor liberali din județul Cluj.

UPDATE: Dupa alegerea in functia de presedinte al TNL Salaj, Daniel Ispas a fost ales si vicepresedinte regional  al TNL la alegerile nationale care au avut loc ieri, 22 octombrie, la Palatul Parlamentului, Bucuresti. Presedinte al TNL va fi Mara Mares.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *