1558 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj

Persoana ratacita a fost gasita in soc hipotermic
16 iulie 2021
PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUTE DE POLIȚIȘTI
16 iulie 2021

1558 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj

1558 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj în primul semestru al anului 2021

Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj, în primul semestru al acestui an, au fost încadrate în muncă 1558 persoane.

Din totalul persoanelor ocupate în cele șase luni ale anului 2021, 787 au vârsta peste 45 de ani, 183 au vârsta între 25 și 35 de ani, 254 au vârsta între 35 și 45 de ani, iar 334 sunt tineri sub 25 de ani ( dintre care 143 tineri NEET).

Grupa de vârstăTotal persoane angajate
Total general1558
Sub 25 ani334
Între 25 și 35 ani183
Între 35 și 45 ani254
Peste 45 ani787

Cele mai multe persoane încadrate sunt de sex feminin-811, numărul bărbaților fiind de 747.

În funcţie de rezidenţă, 716 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 842 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (695), gimnaziale (376), profesionale (359), 128 persoane fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Sălaj, 1290(83%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Sălaj.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active în primele șase luni a fost de 5605 persoane.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe site: www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *