Ne mai despart doar cateva zile de sarbatoarea Nasterii Domnului si pregatirile sunt in toi. Orasul, frumos impodobit, e plin de cadouri frumoase pe care “Mosul” le cumpara pentru a le aseza in  seara de 24 decembrie sub brad, gospodinele fac ultimele retusuri la curatenie si gatesc bucatele traditionale, copii repeta constiincios colindele pentru a le invata cat mai bine si incearca sa fie cat mai cuminti in speranta ca batranelul cu barba alba si caciula rosie le va aduce ceea ce isi doresc… Altfel spus,  fiecare este prins cu cate o activitate, dar oare, cati dintre noi isi mai amintesc ce s-a intamplat in tara pe 21 decembrie 1989?

    Pentru cei ce au uitat ziua neagra a anului ’89 le reamintim ca ziua de 21 decembrie a fost cea in care au fost secerate zeci de vieti, au fost raniti cu baionetele, impuscati grav sau calcati de tancuri sute de oameni… a fost ziua in care cei ce au incercat sa salveze poporul roman de sub teroarea comunista au fost ucisi pentru curajul lor de a spune “NU” unui regim care ne-ar fi dus tara la pierzanie… a fost ziua in care viata acelor tineri care si-au dorit un viitor mai bun pentru ei si pentru copii ei a fost curmata prea curand… Se spun atat de multe despre anul ’89, s-au speculat atatea, dar cat de putini au fost aceia care au marturisit ceea ce s-a intamplat cu adevarat in Romania anului 1989… Putini sunt aceia care au strigat in gura mare ca revolutia a fost sabotata de cei ce au preluat puterea de la regimul ceausist… De ce? Pentru ca cei ce stiau adevarul au fost redusi la tacere pentru a nu pune in pericol functiile si statului politico-social al celor care au ordonat armatei sa traga in revolutionari si sa treaca peste cei ce au scandat “Jos Ceausescu!” cu tancurile. Nu au existat niciodata acei teroristi despre care se spune ca ar fi tras in manifestanti… cei ce au sabotat Revolutia din ’89 sunt inca printre noi, sunt cei ce au venit odata cu regimul comunist, calare pe tancurile rusesti, sunt cei despre care doar cei ce au fost impuscati, arsi de vii si ingropati in gropi comune in decembrie ’89 ar putea sa ne vorbeasca…
    Despre revolutia din decembrie 1989 s-a vorbit si se poate vorbi la nesfarsit, de altfel,  la fel ca despre orice alta actiune de acest gen, dar oare cati dintre noi au stat o clipa azi – cand se implinesc 18 ani de cand familiile celor care au fost ucici in Timisoara si Bucuresti pentru isi plang mortii – sa se gandeasca la faptul ca acei oameni si-ai dat viata pentru ca nou, cei ce le urmam, sa ne fie mai bine. Cati dintre noi am plecat capul in semn de reculegere pentru cei ce  nu au mai apucat sa se bucure de libertatea pentru care s-au luptat cu un regim?

    In 27 decembrie 1989 statisticile aratau astfel:
1. EROI-MARTIRI:  1.059
2. DECEDAŢI ÎN LEGATURĂ CU EVENIMENTELE: 85
3. URMAŞI de EROI MARTIRI: 2.361
din care:
– Părinţi 1205
  mame 665
  taţi 540
– Soţi supravieţuitori 407
– Copii 748
 fete 365
 băieţi 383
4. RĂNIŢI ÎN REVOLUŢIE: 2.831
din care:
– cu grad de invaliditate I 40
– cu grad de invaliditate II 228
– cu grad de invaliditate III 96
5. REŢINUŢI: 760
6. RĂNIŢI ÎN LEGĂTURĂ CU EVENIMENTELE: 307
7. LUPTATORI CU MERITE DEOSEBITE: 21.853

   Inca nu e tarziu sa facem un mic gest de recunostinta: sa plecam cateva secunde capul si sa ne gandim la cei ce si-au pierdut viata in 21 decembrie 1989, sa aprindem o lumanare pentru sufletele lor care au urcat Sus mult prea repede si mai ale, sa ne simtim mandrii ca suntem romani pentru ca cei ce au murit atunci sa nu o fi facut degeaba…

    Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe cei ce si-au dat viata pentru libertatea neamului!