25 iulie, termen pentru mai multe obligatii fiscale

BAC: SESIUNEA AUGUST-SEPTEMBRIE
21 iulie 2014
ACCIDENT INTRE UN VW SI MERCEDES
21 iulie 2014

25 iulie, termen pentru mai multe obligatii fiscale

Administraţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până vineri, 25 iulie 2014, după caz, trebuie depuse la

administraţiile fiscale:

 

– Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097. Se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 şi care se află înscrise în „Registrul persoanelor  impozabile care aplică sistemul TVA la încasare” a căror perioadă fiscală este luna sau trimestrul şi care au depăşit cifra de afaceri de 2.250.000 lei în luna iunie sau  trimestrul II 2014. Reglementare: OPANAF nr.  1.529/2012;

– Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie/trimestrului II 2014, formular 100. Reglementare:

– Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor, formular 104, cu termen trimestrial se completează de către contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) şi e) Cod Fiscal, respectiv de către persoanele  juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică şi de către persoanele fizice  rezidente asociate cu persoane juridice române,  pentru veniturile realizate atât în România, cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică. Reglementare: OPANAF nr. 1.950/2012;

– Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar/trimestrial pentru obligaţiile aferente lunii iunie/trimestrului II 2014,  formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012;

– Declaraţia informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208. Se depune de către notarii publici care au obligaţia calculării, încasării şi virării  impozitului pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal efectuate în semestrul I al anului 2014. Reglementare: OPANAF nr. 892/2012.

– Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi  posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie 2014, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012;

– Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar/trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii iunie/trimestrului II 2014, formular 300. Reglementare: art. 156^2 Cod Fiscal;

OPANAF nr. 1.790/2012. Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până la 10 iunie 2014;

– Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii  intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA,  precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal;  OPANAF nr. 30/2011;

– Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe  achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a  locatarului/utilizatorului în baza  prevederilor art. 152 alin. (7) Cod Fiscal; pentru ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau lit. g) Cod Fiscal, care nu  a efectuat ajustările de taxă conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 Cod Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa  persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări  incorecte. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 640/2012;

– Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153, alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311.Se  depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) Cod Fiscal şi care  efectuează în perioada în care nu au cod valid de  TVA livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adăugată.

Reglementare: OPANAF nr. 418/2012;

 

– Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna iunie 2014, formular 390 VIES. Reglementare:

art. 156^4 Cod Fiscal; OPANAF nr. 76/2010;

 

– Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna iunie 2013 de către plătitorii de

TVA cu perioadă fiscală lunară sau trimestrială. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011.

 

17.07.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *