65,55 %: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații în județul Sălaj

S-au identificat cauzele de mortalitate la pesti, la lacul Salatig
21 iulie 2021
Prezența la proba scrisă din cadrul Concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare 2021)
21 iulie 2021

65,55 %: rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații în județul Sălaj

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar la nivelul județului Sălaj, este 65,55%, în creștere cu 16,14%, comparativ cu anul trecut (49,41%).Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 78 de candidați cu medii între 8 și 10. Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Din totalul celor 119 candidaţi, 78 de candidați au obținut note la examen situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 33 candidaţi au fost notați între 9,00 și 9.99. De asemenea, 41 de candidați au avut note la examen între 5 și 7,99. Nu există note la examen sub 5.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 126 de candidați. Dintre aceștia, 7 candidați s-au retras. Nu au fost lucrări anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 119 candidaţi cu lucrări evaluate, 58 de candidați au obținut note la proba scrisă situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 8 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 52 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 9 de candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen de la Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău, astăzi, 21 iulie (până la ora 20.00) și joi, 22 iulie (până la ora 12.00). Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Biroul de presă ISJ SJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *