A CONDUS UN VEHICUL NEÎNMATRICULAT ȘI FĂRĂ PERMIS. VEZI CE A PĂȚIT

Polițiștii au confiscat 292,24 metri cubi de material lemnos
20 februarie 2024
Pieton de 64 de ani lovit de o autoutilitara
20 februarie 2024

A CONDUS UN VEHICUL NEÎNMATRICULAT ȘI FĂRĂ PERMIS. VEZI CE A PĂȚIT

Reținut de polițiștii din Ileanda, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 19 februarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de un bărbat de 29 de ani, din localitatea Poiana Blenchii, județul Sălaj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Duminică, 18 februarie a.c., pe drumul comunal 39 A, în localitatea Poiana Blenchii, polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda au oprit în trafic pentru control un autoturism. La vederea polițiștilor, conducătorul auto, un localnic de 29 de ani, a coborât din autoturism și a fugit, nerespectând indicațiile polițiștilor. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, fiind imobilizat după aproximativ 200 de metri și condus la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale.

În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul de 29 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar plăcuțele cu număr de înmatriculare montate pe autoturismul condus de acesta sunt atribuite unui alt autoturism.

Astăzi, 20 februarie a.c., bărbatul de 29 de ani va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *