Au sustras combustibil din rezervorul unui autocamion parcat

NOI PREVEDERI ÎN PRIVINȚA COMUNICĂRII PROCESULUI-VERBAL DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A CONTRAVENȚIEI
5 iulie 2024
Prins băut la volan în localitatea Ban
5 iulie 2024

Au sustras combustibil din rezervorul unui autocamion parcat

La data de 5 iulie a.c., la ora 03.13, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat și cercetat doi tineri, de 21 și 19 ani, ambii din comuna Sânpaul, județul Mureș, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

La aceeași dată, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 34 de ani, din județul Satu Mare, despre faptul că, în timp ce conducea un autoturism prin municipiul Zalău, a observat persoane necunoscute care ar fi sustras combustibil din rezervorul unui camion parcat.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind doi tineri, de 21 și 19 ani, ambii din comuna Sânpaul, județul Mureș, care ar fi sustras, prin forțarea bușonului de deschidere, 40 de litri de combustibil din rezervorul unui camion parcat.

Polițiștii au întocmit în cauză un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor doi tineri. – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *