ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ADRESATE COPIILOR ȘCOLII GIMNAZIALE „VASILE BREBAN”- CRIȘENI!

Nyegran Cristina are nevoie de ajutorul nostru
16 noiembrie 2022
ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN – 17 NOIEMBRIE 2022
17 noiembrie 2022

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ADRESATE COPIILOR ȘCOLII GIMNAZIALE „VASILE BREBAN”- CRIȘENI!

Copiii reprezintă centrul oricărei comunități, motiv pentru care, când vine vorba de siguranța lor, cu toții de unim forțele pentru a preveni victimizarea și a le asigura un mediu propice dezvoltării lor armonioase.

Prin intermediul polițiștilor de șiguranță școlară, rutieră, proximitate și nu numai, suntem nelipsiți din mijlocul copiilor, indiferent că sunt preșcolari, școlari, adolescenți sau liceeni.

Ne dorim ca de la o vârstă fragedă, copiii să înțeleagă că polițiștii le sunt prieteni, că veghează la siguranța lor și a celor dragi, dar mai ales că sunt mereu dispuși să le sară în ajutor atunci când se află în situații dificile.

O nouă acțiune informativ-preventivă, dar și recreativă au desfășurat ieri, 16 noiembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, beneficiari fiind elevii Școlii Gimnaziale „Vasile Breban” din Crișeni.

Astfel că, polițiști de siguranță școlară, rutieri, criminaliști, de ordine publică, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au oferit copiilor informații utile despre cum să nu devină victime ale violenței, regulile rutiere, de comportare la școală, în familie și societate.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, cei mai mici au fost învățați cum să circule în siguranță ca pietoni, care este locul lor în autoturism și cum trebuie să fie asigurați în acesta, dar și cum și unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta.

Au fost abordate și subiecte precum siguranța lor când se află la locurile de joacă, ori când sunt singuri acasă sau cum să procedeze atunci când s-au rătăcit într-un supermarket.

Cu cei mai mari, discuțiile s-au concentrat asupra faptelor în care pot fi implicați în cadrul unităților de învățământ, fiindu-le prezentate modalități prin care să nu ajungă să fie victime ale infracțiunilor care se pot comite în rândul lor.

De asemenea, demersului polițiștilor s-au alăturat și specialiștii Antidrog Sălaj, care au discutat cu elevii mai mari despre efectele nocive ale consumului de tutun, alcool, dar și de substanțe psihoactive.

Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale le-au prezentat dotările și tehnica folosite le intervențiile în forță, iar o colegă criminalist le-a prezentat trusa de amprentare și, spre bucuria lor, i-a amprentat pe cei mai mici.

La activitate au participat apriximativ 80 de copii și cadre didactice, iar o contribuție mare în organizarea evenimentului au avut polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău.

Polițiștii și-au luat rămas bun de la copii și au plecat cu promisiunea că se vor reîntâlni doar la astfel de ocazii și că vor ține cont de sfaturile acestora – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *