ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN MUNICIPIUL ZALĂU

CONSILIUL JUDEȚEAN SĂLAJ ORGANIZEAZĂ PRIMUL FESTIVAL AL TINERILOR
27 mai 2022
După accident masina a luat foc
28 mai 2022

ACTIVITĂȚI PREVENTIVE ÎN MUNICIPIUL ZALĂU

Ultima zi din cadrul evenimentului național ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și siguranței rutiere.

Astfel, astăzi, 27 mai, în ziua dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului și a siguranței rutiere, poliţiştii de prevenire și cei rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, au organizat și desfășurat o activitate în colaborare cu parteneri din cadrul unei stații de carburanți din municipiul Zalău.

Cu această ocazie, au fost discutate principalele măsuri de autoprotecţie, care sunt necesare a fi respectate pentru creşterea gradului de siguranţă publică prin reducerea furturilor din autoturisme, respectiv din locuinţe, dar și diminuarea riscului rutier.

De asemenea, pentru  prevenirea furturilor din locuințe, dar și pentru  prevenirea furturilor din autoturisme, polițiștii de prevenire le recomandă cetățenilor:

       –         încuiați ușile și ferestrele, chiar și atunci când plecați, pentru scurt timp, de acasă;

–         nu permiteți, sub niciun motiv, accesul persoanelor necunoscute în curte/locuințe;

–         nu popularizați plecarea de acasă pe rețelele de socializare;

     –        nu lăsați la vedere, în interiorul mașinii, obiecte de valoare (telefoane mobile, dispozitive GPS, camere de filmat, laptopuri, portmonee, poșete), chiar dacă lipsiți pentru scurt timp;

     –         nu lăsați la vedere (sau în torpedou) documente personale sau ale autoturismului;

  –    în stațiile de carburanți, nu lăsați autoturismul neasigurat în timpul achitării contravalorii combustibilului;

   –           nu lăsați geamuri deschise sau întredeschise dacă părăsiți autoturismul, chiar și pentru scurt timp;

  –      inscripționați numărul de înmatriculare al autoturismului pe obiectele ușor demontabile (casetofoane, oglinzi, baterie etc);

  –    asigurați-vă că portierele s-au închis atunci când părăsiți mașina și acționați închiderea centralizată.

Pentru deplasarea în siguranță polițiștii rutieri fac următoarele recomandări conducătorilor auto:

–        să respecte viteza legală de circulație;

–        să adapteze permanent viteza la condițiile de drum;

–        să acorde prioritate de trecere pietonilor angajați în tarversarea străzii;

–        să poarte centura de siguranță;

–        să nu conducă dacă au consumat băuturi alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *