Somaj
La sfârşitul lunii noiembrie 2009 sunt inregistrati 10671 de şomeri
9 decembrie 2009
Stop violenta in scoli
14 decembrie 2009

AJUTORUL DE SOMAJ

O persoana are statutul de somer daca indeplineste cumulativ conditiile:
– este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la

indeplinirea conditiilor de pensionare;

– starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;

– nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare;

– este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de munca.

Indemnizatia de somaj se acorda somerilor pe perioade  diferentiat stabilite, in functie de stagiul de cotizare astfel:

-6 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel putin un an;

-9 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;

-12 luni, pentru persoanele cu stagiu de cotizare  mai mare de 10 ani.

Persoanele care solicita ajutorul de somaj pana la data de 31 decembrie 2009, perioada de acordare se prelungeste cu 3 luni.

Daca in termen de 30 de zile calendaristice de la incetarea raporturilor de munca , persoana  se inregistreaza  la agentie, aceasta beneficiaza de continuitatea vechimii in munca; daca se depaseste acest termen indemnizatia de somaj se acorda de la data cererii , perioada maxima de decadere din drepturi este de 12 luni.

Cuantumul indemnizatiei  de somaj este o suma neimpozabila lunara reprezentand 75% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la data stabilirii acesteia, la care se adauga, pentru persoanele cu un stagiu mai mare de 3 ani, o suma calculata prin aplicarea asupra mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferentiate in functie de stagiul de cotizare. Cotele procentuale se diferentiaza dupa cum urmeaza :

–   3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani;

–   5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani;

–   7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani;

– 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 20 de ani.

In cazul absoventilor valoarea este de 50% din salariul minim brut pe tara  si se acorda o perioada de 6 luni.

Nu beneficiaza de indemnizatie de somaj persoanele care :

-la data solicitarii dreptului, refuza un loc de munca potrivit pregatirii sau nivelului studiilor, situat la o distanta de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;

-persoanele care refuza participarea la servicii pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentiile pentru ocuparea fortei de munca;

-absolventii care la data solicitarii dreptului urmeaza o forma de invatamint, persoanele care au incetat raporturile de munca sau de serviciu prin acordul partilor sau prin demisie.   

Persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj au obligatia:

– sa se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cite ori sunt solicitate, la agentia pentru ocuparea fortei de munca unde sint inregistrate, pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca;

-sa comunice in termen de trei zile agentiei pentru ocuparea fortei de munca la care sint inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor,

– sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite;

– sa caute activ un loc de munca.

Director Coordonator

Romeo-Constantin Sârca

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *