Bilant satisfacator pe anul 2009 la IPJ Salaj

Prefectul a participat la bilanţul de activitate al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sălaj
14 ianuarie 2010
Au fost prinşi cu 165 kg de peşte din Lacul Vîrşolţ
14 ianuarie 2010

Bilant satisfacator pe anul 2009 la IPJ Salaj

În vederea obţinerii unui înalt nivel de pregătire care să fie demonstrat în scurt timp, 95 poliţişti au participat la cursuri de iniţiere şi dezvoltare a carierei, organizate de Şcolile de poliţie şi Centrul de Studii Postuniversitare Bucureşti în domeniile:

trafic şi furturi auto, investigarea fraudelor bancare, prevenire, UTAI, etc. Trebuie remarcat faptul că poliţiştii au fost preocupaţi de perfecţionare, fapt dovedit şi de numărul mare de agenţi de poliţie cu studii superioare (40,7 %).

Efectivul inspectoratului a fost completat cu 24 poliţişti (2 ofiţeri şi 22 agenţi), 20 dintre aceştia fiind absolvenţi ai şcolilor de agenţi de poliţie, promoţia decembrie 2009, compensând astfel diminuarea generată de încetarea raporturile de serviciu a 13 lucrători şi anume: 5 ofiţeri, 7 agenţi şi 1 personal contractual.

În urma acestor mutaţii, în prezent, sunt vacante 84 funcţii (faţă de 78 la finele anului 2008) din care 17 ofiţeri, 63 agenţi şi 4 personal contractual, procentul de ocupare a funcţiilor din statul de organizare fiind de 86,49%.  

Datorită mutaţiilor intervenite în structura personalului, vârsta medie a poliţiştilor este de 36,7 ani, iar numărul femeilor reprezintă 12,9% din totalul angajaţilor.

Analiza în baza trinomului populaţie – număr poliţişti – volumul criminalităţii relevă faptul că în judeţul Sălaj raportul este de 461 locuitori / poliţist.

Fenomenul disciplinar la nivelul inspectoratului a fost monitorizat în permanenţă, punându-se accent pe latura preventivă, pozitiv fiind faptul că nu au fost înregistrate cazuri de corupţie internă.

Structura Logistică împreună cu administratorii de credite pentru fiecare compartiment de specialitate, au încercat asigurarea condiţiilor minime necesare activităţii inspectoratului, cu încadrarea în prevederile Legii bugetului, stabilindu-se ordinea priorităţilor şi a impactului lor asupra funcţionării întregului sistem logistic în concordanţă cu cel operativ.

În aceste condiţii, s-a efectuat aprovizionarea cu bunuri şi servicii în valoare de 967.890 lei, şi, prin atelierul propriu, au fost menţinute în stare de funcţionare cele 140 mijloace de transport, astfel încât să poată fi exploatate în siguranţă.

Conducerea inspectoratului a abordat o atitudine transparentă şi de apropiere deosebită faţă de comunitate şi cetăţean, având în vedere că acest segment reprezintă un criteriu de apreciere a serviciului poliţienesc, care reflectă încrederea populaţiei în instituţia noastră. 

Pe parcursul anului, au fost înregistrate 427 petiţii ale cetăţenilor adresate conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, majoritatea referindu-se la acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice ori probleme de fond funciar. De asemenea, au solicitat audienţă 124 cetăţeni, de regulă, problemele ridicate de aceştia fiind rezolvate pe loc.

Activitatea de prevenire a fost orientată în scopul cunoaşterii fenomenului criminalităţii în complexitatea sa, punându-se accent pe prevenirea victimizării tuturor categoriilor de persoane, prin dezvoltarea unor programe parteneriale cu societatea civilă şi organismele reprezentative ale comunităţii, întocmirea de sondaje în rândul populaţiei în vederea cunoaşterii opiniei generale asupra fenomenelor infracţionale şi întocmirea de materiale preventive pentru a fi distribuite către populaţie.

Au fost întocmite proiecte locale de security-marketing pe următoarele domenii: 
„Combaterea absenteismului şcolar”- Poliţia Oraş Şimleu Silvaniei 
„Combaterea furturilor de şi din auto”- Poliţia Municipiului Zalău 
„Prevenirea evenimentelor cu violenţă în cartierul de rromi Jibou”
„Combaterea violenţei în familie” în cele 4 comune ţintă: Someş-Odorhei, Dragu, Nuşfalău şi Cizer

În cadrul Programului de prevenire a delicvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, pentru prevenirea comiterii de infracţiuni în şcoli şi în preajma acestora, au avut loc întâlniri cu grupuri ţintă de elevi şi profesori, fiind realizate analize privind violenţa în şcoli, la liceele din municipiul Zalău, Sărmăşag şi Nuşfalău.

De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj este partener în 11 proiecte iniţiate de instituţiile de învăţământ din judeţ având aceeaşi temă.

Analizând fenomenul infracţional înregistrat în perioada de evaluare putem afirma cu certitudine că s-a reuşit menţinerea acestuia sub control, judeţul nostru fiind printre cele mai sigure judeţe din ţară.  

În cursul anului 2009 au fost sesizate 6.111 infracţiuni, cu 833 mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar se poate aprecia că măsurile întreprinse atât în plan organizatoric cât şi în cel operaţional au fost eficiente şi s-a stăpânit situaţia operativă de pe raza judeţului, având în vedere menţinerea la cote scăzute a volumului criminalităţii (2.520 la 100.000 locuitori – locul 35 în statistica la nivel naţional). A fost începută urmărirea penală în 4.752 infracţiuni (+800) ceea ce reprezintă 74,8% din infracţionalitatea sesizată, situându-ne pe locul 4 pe ţară ( mult peste media pe ţară).

Din totalul infracţiunilor constatate, 1.111 sunt de natură economico-financiară (locul 12), 2.127 judiciare (locul 13) şi 1.514 de altă natură. 

Analizând finalitatea judiciară, ca unul din principalii indicatori profesionali, rezultă că au fost soluţionate 3.422 infracţiuni, cu 558 mai multe, procentul de soluţionare fiind de 72%, situându-ne pe locul 17, cu un volum al criminalităţii în acest segment, de 1.414 la 100.000 locuitori. Au fost soluţionate 730 infracţiuni economico-financiare, 1.436 în sfera criminalităţii judiciare şi 1.256 de altă natură, ceea ce a dus la depăşirea mediei pe ţară la indicatorul finalitate judiciară.

Pentru comiterea de infracţiuni au fost cercetate 3.363 persoane (+400), fiind învinuite/inculpate 2.701. Dintre acestea 992 provin din mediul urban, 1.700 din cel rural, iar 9 sunt cetăţeni străini. 

La nivelul inspectoratului, la începutul anului 2009 existau 3.211 reclamaţii şi cauze penale cu A.N., s-au înregistrat 1.451 şi s-au soluţionat 1.197, rezultând un procent de soluţionare de 82,5%. 

Prin infracţiunile cercetate şi soluţionate, s-a creat un prejudiciu total de peste 23 milioane lei. 

În anul 2009, au fost prinşi ori li s-a clarificat situaţia la 107 urmăriţi, fiind soluţionate toate cele 29 cazuri de minori dispăruţi. Au fost prinse şi extrădate 10 persoane urmărite internaţional, iar 6 urmăriţi internaţional au fost prinşi în ţară. 

Datorită volumului mare de activităţi educativ-preventive precum şi a creşterii vizibilităţii poliţiei, se înregistrează scăderi la principalele fapte incluse generic în categoria celor „de mare violenţă” şi cu un impact social şi mediatic deosebit, respectiv omor şi viol, şi menţinerea la acelaşi nivel numeric a tentativelor de omor şi a vătămărilor corporale grave.

De altfel, atât la capitolul infracţiuni contra persoanei cât şi la cel care priveşte infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii, judeţul Sălaj se situează pe locul 41, cu un volum al criminalităţii de 546 respectiv 387. 

Cu un procent de 42,8% din totalul infracţionalităţii sesizate, protejarea patrimoniului se constituie ca o prioritate pentru Poliţia Sălăjeană. 

Din totalul de 2.616 fapte penale (cu o creştere de 300), 62,5% sunt furturi, 10,6% înşelăciuni, 15,8% distrugeri, tâlhăriile reprezentând un procent de 0,76%, iar 10,34% alte infracţiuni.

Trebuie să remarcăm însă, menţinerea relativă la acelaşi nivel a infracţiunilor de furt în general, creşterea fiind minimă (1%), înregistrându-se scăderi la furturile din societăţi comerciale cu 111 asemenea fapte, precum şi la furturile din buzunare sau poşete cu 18.

Trend descendent au cunoscut şi faptele de tâlhărie ca şi componentă a infracţiunilor contra patrimoniului, în anul 2009, sesizându-se 20 faţă de 31, 13 dintre acestea fiind înregistrate iniţial cu A.N., la finele anului soluţionându-se în totalitate.

Furturile din auto înregistrează o creştere cu 16 fapte, cele de animale şi păsări cu 32, iar furturile din locuinţă prezintă un plus de doar 5 asemenea fapte (366), majoritatea pe fondul neglijenţei proprietarilor (uşi neasigurate în timpul când aceştia din urmă se află în locuinţă), de cele mai multe ori fiind vorba de furturi de telefoane mobile, haine, poşete, bunuri care se află de obicei în holurile locuinţelor.

Trebuie însă precizat că „agresarea” patrimoniului a fost favorizată şi de neasigurarea corespunzătoare a pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor în mediul rural, conform cu prevederile Legii nr.333/2003, modificată, dar sunt semnale pozitive în ceea ce priveşte creşterea numărului de obiective supravegheate electronic prin sisteme de securitate sau înlocuirea celor existente cu altele performante, aspect reliefat de cele 148 proiecte prezentate pentru avizare ( 69 în 2008). 

În anul 2009, au fost sesizate 207 infracţiuni stradale, din care 170 s-au comis în mediul urban şi 37 în mediul rural, 158 dintre acestea având loc pe timp de noapte. 

Eforturile poliţiştilor, în cooperare cu jandarmeria şi poliţia comunitară, au fost canalizate spre întărirea sentimentului de siguranţă a cetăţeanului în mediul stradal, o mare parte din efective acţionând în zonele identificate cu risc criminogen, ceea ce a permis situarea judeţului Sălaj pe locul 33 la acest indicator.

Creşterea numărului la acest gen cu 16, poate fi explicată şi de prezenţa activă în stradă a patrulelor mixte care au constatat în flagrant 30 de infracţiuni, faţă de numai 14 în perioada de comparaţie.

Cu toate că o mare parte dintre activităţile educaţionale şi preventive desfăşurate au fost adresate elevilor, se constată o creştere a infracţiunilor sesizate care au fost comise în şcoli şi în afara acestora în care au fost implicaţi şi elevi, de la 40 la 47, în majoritate furturi dar şi 5 fapte cu violenţă, la acestea participând în calitate de autori 16 elevi. Există premisele îmbunătăţirii acestui segment, având în vedere că s-au finalizat lucrările de supraveghere video şi de protecţie prin sisteme tehnice de alarmare la 30 instituţii de învăţământ din municipiul Zalău cu posibilitatea monitorizării în dispeceratul Poliţiei Comunitare .

Pe linia investigării fraudelor, s-a cooperat corespunzător, în baza protocoalelor încheiate, cu toate instituţiile abilitate, iar ca urmare a acţiunilor investigative şi de cercetare desfăşurate, au fost constatate 1.111 infracţiuni economico-financiare, cu 185 mai multe, situându-ne astfel, pe locul 12 pe ţară, în ansamblu, şi pe locul 1 la infracţiuni silvice şi Legea protecţiei mediului, locul 9 la contrabandă, locul 12 la Codul Vamal .

Abordarea infracţionalităţii din sfera corupţiei trebuie realizată pornind de la faptul că au fost declinate 210 infracţiuni (+51), înregistrând un trend ascendent atât infracţiunile incriminate de Codul penal, de la 23 la 46, cât şi cele prevăzute de Legea nr.78/2000, de la 136 la 164. 

Pe linia respectării regimului armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, s-au desfăşurat activităţi în cadrul acţiunilor declanşate la nivel naţional, cu un accent deosebit pe respectarea legalităţii deţinerii şi utilizării armelor, muniţiilor şi a operaţiunilor cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, care s-au concretizat în constatarea a 112 infracţiuni, cu 35 mai multe decât în perioada de comparaţie, din care 74 de către lucrătorii biroului de profil, fiind indisponibilizate în vederea confiscării 5 arme letale, 18 arme neletale, 1396 artificii, peste 158 litri substanţe de protecţia plantelor şi 16 kg substanţe toxice.

Numărul mare al acţiunilor desfăşurate pentru disciplinarea participanţilor la traficul rutier a avut corespondent în planul eficienţei, neînregistrând creşteri şi diminuând consecinţele deosebit de grave, astfel că cele 188 accidente rutiere grave care au avut loc în perioada analizată, s-au soldat cu 32 morţi (-6) şi 204 răniţi grav (+3). 

În cursul perioadei de evaluare s-au soluţionat 9 accidente de circulaţie cu părăsirea locului faptei, în prezent neavând în lucru astfel de dosare.

În cadrul acţiunii „STRADA 2009”, poliţia şi jandarmeria au desfăşurat activităţi punctuale, săptămânal având loc întâlniri între cele două structuri pentru analiza activităţilor desfăşurate, planificarea şi punctarea priorităţilor proxime şi stabilirea necesarului de forţe, precum şi adaptarea dispozitivelor, funcţie de situaţia concretă, ajungând la o medie zilnică de 23 patrule mixte.  

Poliţiştii de ordine publică au constatat 2.460 infracţiuni (+465), ceea ce reprezintă 51,2% din totalul pe inspectorat, din care 161 au fost comise în mediul urban iar 2.299 în cel rural şi, datorită intensificării activităţii de patrulare, numărul infracţiunilor descoperite în flagrant a crescut cu 122.

S-a perfecţionat modul de acţiune a efectivelor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgenţă 112, axat pe principiul „cel mai aproape poliţist de locul evenimentului intervine”, fiind primite 7.656 sesizări, faţă de 6.268 în anul 2008, în 91% din cazuri intervenţia având loc în mai puţin de 10 minute, aspect care relevă creşterea încrederii cetăţeanului în serviciul poliţienesc. 

Se poate concluziona că prin aplicarea Concepţiei de ordine publică în sistem integrat, la nivelul judeţului nostru s-a asigurat şi menţinut la nivel superior ordinea şi liniştea publică, nefiind înregistrate perturbări grave ale acestora.
În vederea obţinerii unui înalt nivel de pregătire care să fie demonstrat în scurt timp, 95 poliţişti au participat la cursuri de iniţiere şi dezvoltare a carierei, organizate de Şcolile de poliţie şi Centrul de Studii Postuniversitare Bucureşti în domeniile: trafic şi furturi auto, investigarea fraudelor bancare, prevenire, UTAI, etc. Trebuie remarcat faptul că poliţiştii au fost preocupaţi de perfecţionare, fapt dovedit şi de numărul mare de agenţi de poliţie cu studii superioare (40,7 %).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *