Cei 10 tineri MC finaliști, plus trei campioni ai concursului „Improvizație pentru educație”

DISCUȚII PE TEMA COLABORĂRII ÎNTRE CJ SĂLAJ ȘI PRIMĂRIILE DIN ȘIMLEU ȘI JIBOU
16 decembrie 2021
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua EURES
16 decembrie 2021

Cei 10 tineri MC finaliști, plus trei campioni ai concursului „Improvizație pentru educație”

/a>.

La competiție au participat tineri din întreaga țară cu creații îndrăznețe și mesaje inovatoare prin care au adus o contribuție considerabilă scopului proiectului, de a propune și utiliza arta și creația contemporană, prin observație, analiză, experiență directă, gândire critică și creativitate, ca instrumente de educație non-formală.

Competiția, organizată de Official Freestyle Club România, în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea Educației Deschise și cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, le-a propus elevilor de liceu și de gimnaziu să compună și să interpreteze strofe muzicale pe instrumentale de hip-hop pornind de la una dintre temele de concurs: Când știi multe ești liber; Respect pentru tradiție; Iubește planeta și planeta te va iubi.

Pe 9 decembrie, AFO MC (Emi Popa, fondator OFC) și Laura Gunesch (expert educație, APED) au avut o întâlnire online cu potențialii participanți, prin care au explicat temele de educație din perspectiva artei, în general, și a improvizației muzicale, în particular. Discuția poate fi urmărită aici:

/a>

Abordările creative ale participanților privind temele de concurs confirmă ideea că tinerii din România sunt conștienți și preocupați de problemele prezentului, au viziune, iar aportul acestora la dezvoltarea unui viitor durabil poate fi unul important dacă adulții îi includ în luarea deciziilor și în pregătirea premizelor acestui viitor.

Organizatorii competiției își propun să îi promoveze pe cei zece tineri debutanți în arta improvizației ca exemple care probează ideea că cultura, experiența directă și creația pot constitui împreună resurse de învățare cu sens și pot veni în completarea educației tradiționale, având aplicabilitate practică în viața de zi cu zi.

Ca parte din campania lansată odată cu concursul, de conștientizare publică a importanței educației din contextele non-formale pentru dezvoltarea unor adulți creativi, responsabili, capabili să gândească critic și să ia decizii inteligente, a fost creat un film care documentează o întâlnire a tinerilor din clubul de improvizație Official Freestyle Club:

Mai multe informații despre contextul competiției de improvizație muzicală pentru educație sunt disponibile aici: www.officialfreestyleclub.com/edu

Competiția face parte din proiectul „Tehnica improvizației ca instrument pentru educație”, inițiat de Asociația pentru Promovarea Educației Deschise, în parteneriat cu Official Freestyle Club România, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României.

Proiectul pilot doreşte să dezvolte o metodologie de educație capabilă să preia teme sociale, de mediu, sau din curricula şcolară şi să le plaseze într-un context apropiat de preferințele de consum cultural şi informațional ale tinerilor din prezent. Totodată, demersul probează importanța culturii şi artei în educație şi pentru îndeplinirea obiectivelor pentru dezvoltare durabilă din Agenda 2030.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *