Comercializarea produsele on-line verificata de ANPC

Arginina
ARGININA creste potenta
20 februarie 2010
Recomandari pentru cumparaturi on-line
22 februarie 2010

Comercializarea produsele on-line verificata de ANPC

In perioada 01-05 februarie 2010, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a verificat la nivel national respectarea drepturilor consumatorilor la comercializarea on-line a produselor si serviciilor.

„Controalele au relevat faptul ca majoritatea operatorilor economici au remediat deficientele anterior constatate. In acest moment, site-urile celor verificati contin toate informatiile prevazute de lege.

Comertul on-line este intr-un proces de crestere accelerata. Acest tip de afacere se bazeaza pe relatia de incredere intr-o masura mult mai mare decat comertul traditional si, totodata, mediul virtual expune consumatorul unor riscuri noi. Din aceste motive, ANPC supravegheaza constant acest tip de comert si acorda o atentie deosebita neregulillor constatate. Nu ne vom limita la sanctionarea abaterilor ci vom impune – prin initiativa legislativa – reguli noi acolo unde va fi cazul”, a declarat Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.

Au fost verificati 179 operatori economici, la 168 s-au constatat abateri. Au fost aplicate 72 de sanctiuni contraventionale in valoare de 268 500 lei si 96 de avertismente. Pentru 35 de operatori economici s-a dispus masura opririi temporare a comercializarii produselor pana la remedierea deficientelor iar pentru un operator economic s-a dispus oprirea definitiva a comercializarii produselor expirate (adezivi) astfel incat produsele nu au ajuns la consumatori. De asemenea, s-au emis doua decizii de incetare a practicilor comerciale incorecte.

In Bucuresti au fost verificati 9 operatori economici care comercializau on-line urmatoarele categorii de produse: echipamente electronice de redare MP3/MP4, camere foto digitale, DVD-uri, telefoane mobile, console de jocuri, componente si accesorii calculatoare. Au fost constatate urmatoarele nereguli: lipsa legaturii (link) catre site-ul ANPC conform Ordinul 433/2009 la doi operatori economici care au fost sanctionati cu avertisment si neautorizarea codului CAEN 4791 referitor la comertul on-line in cazul unui operator economic care a fost sanctionat cu amenda in valoare de 2000 lei.

Abateri constatate la nivel national:

1. Corectitudinea informarii consumatorilor prin intermediul site-ului

– informarea incompleta asupra tarifelor si preturilor (nu era afisata lista serviciilor, nu erau afisate preturile de comercializare a produselor/serviciilor, nu se mentiona moneda in care trebuie efectuata plata, in lista serviciilor prestate tariful nu era exprimat in lei, nu se mentiona daca pretul este la cursul Euro la zi, daca include TVA, daca sunt incluse cheltuielile de livrare, tarifele afisate pe site-ul propriu nu coincideau cu cele afisate de operatorul economic).

– informarea incompleta asupra caracteristicilor esentiale ale produselor (caracteristicile produselor nu erau afisate in limba romana, pentru produsele alimentare comercializate on-line nu se facea nici o referire la gramajul portiei si la ingredientele utilizate, pentru o parte din produsele fabricate, lista ingredientelor afisate pe site nu corespundea cu ingredientele inscrise pe eticheta produsului).

– in cazul produselor aflate la oferta, reducerea practicata era mai mica decat cea afisata, nu se mentiona perioada promotiei sau faptul ca promotia se desfasoara in limita stocului disponibil.

–  informarea incorecta sau incompleta a consumatorilor in ceea ce priveste garantia de conformitate.

Astfel de abateri au fost constatate la 77 operatori economici, reprezentand 43,02% din totalul controlat, din judetele Brasov, Mures, Hunedoara, Braila, Suceava, Vrancea, Bacau, Gorj, Neamt, Bihor.

2. Corectitudinea publicitatii

Exemple:

– Un operator economic din judetul Maramures care desfasoara activitate de comert electronic cu produse de folosinta indelungata (telefoane, accesorii pentru camere foto/video si dispozitive de redare MP3/MP4) a fost sanctionat contraventional ca urmare a unei reclamatii privind practicile comerciale incorecte. Operatorul economic prezenta pe site un aparat foto la un pret de vanzare de 2200 lei, iar ca urmare a comenzii efectuate de catre consumator s-a emis o factura proforma de aceasta valoare. In decurs de o saptamana operatorul economic a anuntat cumparatorul ca livreaza produsul comandat numai daca se mai achita in plus 600 lei, pe motivul cresterii pretului la produsul respectiv, desi pretul mentionat in facura proforma era inca afisat pe site. Operatorul economic a fost sanctionat cu amenda contraventionala in valoare de 3000 lei si s-a dispus incetarea practicii comerciale inselatoare.

– In judetul Suceava, un operator economic avand ca obiect de activitate prestari servicii turistice a recomandat un sejur de patru zile, inclusiv revelionul, la o pensiune din orasul Frasin care avea disponibile opt camere, o bucatarie si un salon pentru servirea mesei. La sosirea turistilor acestia au constatat ca erau libere numai sase camere, apartamentul in care urmau sa se cazeze patru persoane era ocupat de o persoana care locuia in imobil, iar bucataria si salonul pentru servirea mesei nu le-au fost puse la dispozitie. In urma cercetarii reclamatiei s-a constatat ca pensiunea respectiva nu avea autorizatii legale de functionare, aceasta fiind locuinta particulara. Operatorul economic a fost sanctionat cu amenda contraventionala in valoare de 3000 lei si s-a dispus incetarea practicii comerciale inselatoare.

3. Respectarea prevederilor OG 130/2000 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta

– consumatorii nu erau informati asupra posibilitatiii de a denunta unilateral contractul fara penalitati si fara invocarea unuiu motiv, in termen de 10 zile de la primirea produsului sau in termen de 10 zile de la incheierea contractului in cazul prestatorilor de servicii.

– textul clauzei de denuntare unilaterala nu era cel prevazut de lege;

– informarea incorecta asupra termenului in care consumatorul poate solicita rezilierea unilaterala a contractului (3 zile in loc de 10 zile asa cum prevede legislatia).

– informatii incomplete privind datele de identificare si contact (lipsa adresei sediului social existand doar o adresa de e-mail).

Abateri constatate la 32 operatori economici, reprezentand 17,88% din totalul controlat, din judetele Timis, Hunedoara, Ialomita, Valcea, Tulcea, Botosani, Iasi, Dambovita, Bihor, Giurgiu, Harghita, Arges, Cluj, Constanta etc.

4. Alte abateri

– lipsa afisarii codului unic de inregistrare, denumirea societatii, orarul de functionare si certificatul de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului.

– desfasurarea activitatii de comert on-line fara ca operatorul sa aiba acest obiect de activitate,

– lipsa registrului unic de control;

– comercializarea unor produse  in afara termenului de valabilitate acordat de producator,

– informarea incorecta privind garantiile produselor (certificatele de garantie care insotesc produsele livrate ca urmare a comenzilor on-line nu respectau prevederile Legii 449/2003 – se mentionau acte normative abrogate);

– lipsa de pe site-urile proprii a link-ului catre www.anpc.gov.ro.

Abateri constatate la 44 operatori economici, reprezentand  24,6% din totalul controlat, din judetele Teleorman, Bucuresti, Timis, Arad, Constanta, Braila, Iasi, Salaj, Sibiu, Alba, Bihor etc.

5. Existenta reclamatiilor de la consumatori

In perioada controlului au fost inregistrate 8 reclamatii din partea consumatorilor privind informarea incorecta, netrimiterea produsului comandat, furnizarea incompleta a comenzii, livrarea de produse defecte, defectarea produsului in termenul de garantie, practici comerciale incorecte, nerespectarea termenului de livrare a unui produs, neacordarea garantiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *