Controalele pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

A intrat cu maşina într-un cap de pod
20 iulie 2020
O nouă carte: „Istorie și civilizație în Sălajul istoric”
21 iulie 2020

Controalele pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus

Acţiunile au vizat şi în cursul zilei de vineri verificarea agenţilor economici pe linia respectării măsurilor de protecţie sanitară, precum şi măsurile privind distanţarea socială în toate zonele de pe raza municipiului Zalău.

Totodată au fost efectuate verificări în mijloacele de transport în comun, pentru conştientizarea cetăţenilor cu privire la respectarea măsurilor de distanţate socială.

În cadrul acțiunii, au fost verificate 11 societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, dintre care o sancţiune pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis/ pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii şi o sancţiune pentru nerespectarea modului de amenajarea a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese.

De asemenea, alte opt sancțiuni contravenționale au fost aplicate la Legea 61/1991 și o sancţiune la OUG 197/2005.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 2680 lei.

Reamintim că obiectivul acestor activităţi de verificare este ca cetăţenii să înţeleagă importanţa respectării tuturor recomandărilor privind limitarea expunerilor în spaţiile aglomerate, respectării măsurilor necesare privind limitarea răspândirii noului coronavirus, prin purtarea mijloacelor de protecţie individuală, precum şi respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală.

Acţiunile vor continua în sistem integrat şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, precum şi a prevenirii şi limitării infectării cu virusul Sars-cov-2.

Facem apel la cetăţeni să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică, pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conştientizăm că acţiunile noastre îi pot afecta pe ceilalţi şi să respectăm deciziile autorităţilor, pentru limitarea şi răspândirea infecţiilor cu noul virus.

Mulţumim tuturor celor care au înţeles că numai împreună vom reuşi să depăşim această perioadă!

Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *