“Două suflete pereche astăzi unul s-au făcut, Şi pe ţărmul fericirii împreună au trecut, Unul stea căzută-n mare, altul pasăre măiastră, Astăzi îngerii cânta-vor, azi e cununia noastră.”

Prima taină cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, încă de la începuturi, este căsătoria – unirea barbatului şi a femeii “într-un singur trup” în dragoste şi înţelegere, căci “ Domnul Dumnezeu a zis : “Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” şi “ de aceea va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup” .(Facerea 2:18,24)

Ne întrabăm astăzi, într-o epocă informaţională, în care războiul informatic ne desfiinţează factura sensibilă şi pe cea religioasă, transformându-ne, picătură cu picătură, într-un mecanism automatizat, care este scopul existenţei noastre şi a vieţii de cuplu, ce ar trebui să însemne căsătoria şi cum să ne comportăm după acest eveniment din viaţa noastră?

Răspunsurile la aceste întrebări le găsim cu uşurinţă, uitându-ne unii la ceilalţi sau uitându-ne în sufletul nostru, căci omul se naşte prin dragoste şi cu dragostea inserată în conştiinţă, precum şi cu dorinţa de a trăi şi de a duce viaţa mai departe. După ce Dumnezeu a creat omul – bărbatul şi femeia – “i-a binecuvântat zicând : “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi” (Facerea 1:28) încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat. (Efeseni 5:33), rezultatul vieţii de cuplu fiind acela de unire în iubire a soţilor pentru naşterea copiilor, apoi de înţelegere şi ajutor reciproc întru slava lui Dumnezeu, pentru ca în lume sa nu existe desfrâu şi fărădelege trupească.

Pentru a întări importanţa acestui eveniment ne vom aduce aminte care a fost prima minune a Mântuitorului şi unde a fost săvârşită aceasta. Evanghelia dupa Ioan, în capitolul 2, ne prezintă o nuntă din Cana Galileii, la care Isus şi mama sa erau prezenţi împreună cu alţi câţiva ucenici. Isus îndeplineşte rugămintea mamei sale, care îi spune că s-a terminat vinul, fapt care ar fi dus la terminarea petrecerii şi la dezonoarea gazdei. Scopul prefacerii apei în vin însă este acela de a ne arăta transformarea mirilor din acel moment, etapa nunţii fiind treapta de trecere către o viaţă mai bună, aşa cum şi vinul a fost mai bun decât cel servit înainte. Fiecare dintre miri părăseşte stilul de viaţă dus acasă la părinţii săi, unde era îngrijit şi protejat sau viaţa pe care o ducea de unul singur, în care nu trebuia să-şi împartă timpul şi bunurile cu nimeni şi intră într-o uniune caracterizată prin lepădarea de sine şi formare a unui nou nucleu în care fiecare să trăiască pentru fericirea celuilalt ca pentru propria fericire.

Mă întreb acum ce poate avea o putere mai mare decât modelul de viaţă cu care ne-a miruit Dumnezeu? Care dintre „înţelepciunile” laice ale vremii are condiţii mai dure ca să ne poată ţine cât mai mult timp împreună? Cum să ne împărţim copiii sau averile agonisite, despre care Dumnezeu spune să ne lepădăm ca să putem ajunge la El? Revenind la Cartea tuturor cărţilor şi la singurul regulament de comportare morală şi plăcută în faţa lui Dumnezeu, găsim răspunsul limpede la Matei 19:6 :”ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă”, iar cele mai bune vieţi, după cum spunea Michel de Montaigne, sunt cele ale oamenilor obişnuiţi, care nu caută miraculosul sau extravaganţa.

Tatiana Scurtu Munteanu,

căsătorita din 11 septembrie 2004