DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTII DIN ILEANDA, ÎN TIMP CE TRANSPORTA 8.400 DE ȚIGARETE NETIMBRATE LEGAL

CJ Sălaj finalizează, în 2023, reabilitarea a încă trei drumuri județene – 62 km
12 octombrie 2023
Dosar penal pentru cei doi elevi bătăuși
12 octombrie 2023

DEPISTAT ÎN FLAGRANT DELICT DE POLIȚIȘTII DIN ILEANDA, ÎN TIMP CE TRANSPORTA 8.400 DE ȚIGARETE NETIMBRATE LEGAL

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 09.00, în localitatea sălăjeană Ileanda, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Ileanda au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 44 de ani, din localitatea Unguraș, județul Cluj, în timp ce transporta, pe locurile din spate ale unui autoturism, 8.400 de țigarete, de diferite mărci (420 de pachete de țigări), nemarcate legal, în legătură cu care există bănuiala că ar proveni din contrabandă.

Țigaretele netimbrate, descoperite în autoturismul condus de bărbatul de 44 de ani, au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției nr.4 Poliție Rurală Ileanda continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea de bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *